Bătaie de joc! Prestaţia centralului Macovei a îngenunchiat Gloria

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

gloria-arbitri

Gloria Buzău a remizat pe teren propriu cu Unirea Slobozia, scor 2 la 2 în cadrul etapei cu numărul 8 din prima serie a ligii secunde a eşalonului secund la fotbal. Elevii lui Ion Viorel nu au început bine confruntarea disputată pe arena din Crâng, drept urmare şi golul înscris în ­mi­nutul 28 de Nanu, reuşită care le-a permis oaspeţilor să intre în avantaj la cabine.

Soarta jocului a fost stabilită în repriza secun­dă. Verdeş şi-a mai trecut o reuşită în cont, după golul înscris în minutul 46. Atacantul buzoienilor şi-a făcut foarte bine o minge de la Mihăescu şi a reuşit să străpungă poarta adversă cu un şut plasat din noua metri. În minutul 50 oaspeţii au trecut iarăşi în avantaj după reuşita lui Liviu Mihai. Jucătorul grupării din Slobozia a inscris superb cu lob din interiorul careului. Opt minute mai târziu, Verdeş şi-a trecut în cont dubla printr-o execuţie de la 11 metri, după ce tot el a obţinut lovitura de pedeapsă. Însă, în loc să acorde cartonaşul roşu pentru intrarea periculoasă a portarului advers, centralul Macovei i-a arătat doar cartonaşul galben lui Târu. În minutul 65 Roşu este eliminat după o intrare periculoasă asupra mij­locaşului buzoian – Dorin Burlacu, fapt ce le-a permis buzoienilor să treacă la cârma partida în ultimele 25 de minute. 2 la 2 rezultatul final înregistrat pe tabela formaţiei din Crâng, la capătul celor 90 de minute, remiză ce vine pe fondul unui arbitraj slab al brigăzii conduse de Macovei.

[divider]

Gloria Buzău – Unirea Slobozia: 2 – 2, (0 – 1)

Au marcat: Verdeş (min. 46 şi min. 58) / Nanu (min. 28) şi L. Mihai (min. 50).

Gloria Buzău: Cr. Stoicescu – Airinei, Ct. Vlaicu, Agache, Bg. Dumitru – G. Marcu (cpt.), Mihăescu, Al. Drăguţ, D. Burlacu – Verdeş, M. Matei. Au mai jucat: Fl. Alexandru, Puşcaşu şi Muscalu. Rezerve: D. Sârbu – Zamfir, A. Voicu şi I. Vişan. Antrenor: Viorel Ion

Unirea Slobozia: L. Dobre (cpt.) – S. Stan, G. Lazăr, F. Tudorache, C. Roşu, Ibrian, Macare, Ivaşcă, C. Toma, L. Mihai, E. Nanu. Au mai jucat: Soare. Rezerve: R. Oprea – M. Florea, C. Dedu, M. Popescu, Jianu şi D. Gheorghe. Antrenor: Adrian Mihalcea

[divider]

Rezultate etapa a VIII-a, liga a II-a, seria I

Gloria Buzău – Unirea Slobozia:         2 – 2

ACS Berceni – Unirea Târlungeni:     1 – 0

Dunărea Galaţi – SC Bacău: 1 – 1

Rapid Suceava – CF Brăila:   2 – 1

Rapid Bucureşti – Farul Constanţa:    3 – 2

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentCristi Romanescu şi Tamara Savu (Lazăr) în tinereţe
Articolul următorEchipa lui Pompilică Stoica a umilit Petrolul Berca, cu 7 – 0
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".