Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Pugilistul buzoian Bogdan Dinu a fost învins prin KO de britanicul Daniel Dubois, în repriza a doua (secunda 31), sâmbătă seara, la Telford (Marea Britanie), într-un meci pentru titlul vacant WBA Interim World la categoria grea.

Bogdan Dinu, în vârstă de 34 de ani, a suferit a treia sa înfrângere la profesionişti (toate prin KO). Până la acest moment al carierei, palmaresul său cuprinde şi 20 de victorii (16 KO). Toate înfrângerile pugilistului buzoian au fost consemnate în ultimele cinci meciuri.

Daniel Dubois, în vârstă de numai 23 de ani, a obținut până acum 16 victorii (dintre care 15 prin KO) şi a suferit o singură înfrângere în carieră (prin KO).

Daniel ‘Dynamite’ Dubois a declarat, după meci: „A fost o călătorie foarte grea şi mă bucur că m-am întors victorios. Au fost câteva gânduri care-mi treceau prin cap, dar am ascultat ce mi s-a spus din colţ”.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.