Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

HC Buzău 2012 a bifat un succes important în etapa a XII-a din Divizia A, după un meci intens și spectaculos disputat în fața celor de la CSU Suceava. Vineri, 16 ianuarie 2026, la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, tinerii „lupi” s-au impus cu scorul de 38–32 (18–13), la capătul a 60 de minute în care ritmul și determinarea au făcut diferența.

Deși scorul final indică o victorie clară, partida nu a fost lipsită de emoții. Elevii pregătiți de Daniel Anca și Liviu Mironescu au controlat jocul în mare parte, ajungând la un avantaj de șapte goluri, 26–19, însă formația din Suceava a refuzat să cedeze.

Oaspeții au revenit treptat în meci, reducând diferența mai întâi la 24–27, apoi la doar două goluri, 31–33, punând presiune pe final. Experiența și luciditatea gazdelor și-au spus însă cuvântul, iar HC Buzău 2012 a gestionat perfect ultimele minute, închizând meciul în favoarea sa.

Au marcat pentru HC Buzău: Rizea Denis Mihai – 4 goluri, Gopșa Paul Andrei – 8 goluri, Drăgoi David Florin – 13 goluri, Păunescu Vladimir – 7 goluri, Rîmniceanu Sebastian – 3 goluri, Toma Mihnea – 3 goluri. Meciul este integral, în format video pe pagina HC Buzău.

Pentru HC Buzău 2012 urmează o deplasare dificilă, în etapa viitoare, pe terenul celor de la CSU Galați.

Handbalul rămâne în prim-plan la Buzău și în weekend. Sâmbătă, 17 ianuarie 2026, tot la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, echipa mare va disputa primul meci amical al anului. „Haita” primește vizita formației Steaua București, partida fiind programată de la ora 13:00.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.