Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Cel mai mare suporter din Buzău al italienilor de la AC Milan, buzoianul Aurelian Trifan a reuşit să îşi îndeplinească visul de a îşi întâlni idolii o dată cu disputarea meciului dintre formaţia milaneză şi CS Universitatea Craiova din preliminariile Europa League. Buzoianul care are o colecţie impresionantă de materiale cu însemnele „diavolilor” milanezi a fost singurul român care a reuşit să păşească în „fortăreaţa” italienilor de la Severin.

Vis îndeplinit pentru cel mai mare suporter AC Milan din Buzău

Aurelian Trifan, buzoianul cu cea mai mare colecţie de tricouri cu AC Milan din ţară a reuşit să îşi îndeplinească un vis, după ce joi, la Severin a stat faţa-n faţa cu idolii săi. Buzoianul a cărui colecţie depăşeşte ca valoare câteva mii de euro şi-a întâlnit favoriţii înaintea confruntării dintre AC Milan şi CS Universitatea Craiova din preliminariile Europa League.

Cadou din partea italienilor pentru buzoianul Trifan

Ataşamentul faţă de gruparea milaneză şi colecţia sa impresionantă au fost printre principalele motive pentru care Aurelian Trifan a pătruns în hotelul care a fost pentru nouă ore zile „casa” celor de la AC Milan. În „Hotel Club G” din Severin, delegaţia milaneză l-a primit pe Trifan cu braţele deschise. Buzoianul printre singurii români care şi-a găsit loc printre italienii care i-au oferit în dar un tricou cu echipa sa de suflet. Microbistul buzoian a reuşit să se fotografieze cu majoritatea favoriţilor săi, iar la finalul meciului de la Severin a fost îmbrăţişat de preşedintele italienilor.

„Fortăreaţă” la Severin

Trifan a rămas impresionat de întrevederea cu idolii săi şi a remarcat condiţiile de securitate sporite de care au avut parte italienii pe toată durata şederii în România. Totodată, buzoianul s-a bucurat de câteva minunte în prezenţa preşedintelui rosso-nerilor Marco Fassone.

INTERVIU AURELIAN TRIFAN, SUPORTER AC MILAN

A făcut schimb de tricouri cu Vincenzo Montella şi a fost îmbrăţişat de cel mai important om din club

Suporterul milanezilor a primit în dar un tricou cu formaţia sa favorită şi a recompensat gestul oficialilor italieni, oferindu-i tehnicianului Vicenzo Montella alt tricou, pe care imprimată se află o imagine cu o parte din colecţia cu tricourile italienilor. Din lotul deplasat la Severin au lipsit fotbaliști precum Leonardo Bonucci, Alessio Romagnoli, Hakan Calhanoglu, Lucas Biglia sau Carlos Bacca. Bonucci și Biglia au absentat din cauza problemelor financiare pe care pare să le traverseze AC Milan. Din lot au făcut parte însă Gianlugi Donnarumma, căpitanul Riccardo Montolivo și șapte dintre jucătorii transferați în această vară: Andre Silva, Ricardo Rodriguez, Mateo Musacchio, Andrea Conti, Franck Kessie, Fabio Borini și Antonio Donnarumma.

Partida dintre CS Universitatea Craiova şi AC Milan s-a disputat în turul trei al preliminarilor Europa League şi s-a încheiat cu victoria la limită a milanezilor, scor 0-1. Returul va avea loc joi, în Italia.

Lotul Milanului pentru meciul de la Severin:
Portari: Antonio Donnarumma, Gianluigi Donnarumma, Marco Storari.
Fundași: Ignazio Abate, Luca Antonelli, Davide Calabria, Andrea Conti, Gustavo Gomez, Mateo Musacchio, Ricardo Rodriguez, Cristian Zapata.
Mijlocași: Giacomo Bonaventura, Franck Kessie, Manuel Locatelli, Jose Mauri, Riccardo Montolivo.
Atacanți: Fabio Borini, Patrick Cutrone, Mbaye Niang, Andre Silva.
Antrenor: Vicenzo Montella

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.