Înfrângerea cu Miercurea Ciuc, scor 0-2, (detalii aici), nu a rămas fără ecou în Crâng, mai ales că jocul prestat de buzoieni nu se ridică la nivelul unei echipe cu pretenţii de promovare directă în Liga 1. Într-o declaraţie pentru Buzăul Sportiv, privitoare la schimbările care se impun după seria de rezultate nefaste ale Gloriei, dar mai ales după jocul neconvingător, Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău a precizat că schimbarea antrenorului nu este o decizie care să aparţină unui singur om sau doar a uneia dintre entităţile care asigură finanţele echipei din Crâng.
„Chestiunea privitoare la demiterea sau continuarea activităţii domnului Prepeliţă ţine de Consiliul de Administraţie, nu este o hotărâre a unei persoane fizice sau a reprezentantului vreuneia dintre părţi” – Petre Emanoil Neagu, preşedinte CJ Buzău
Întrebat care este opinia sa, ca preşedintele al Consiliului Judeţean din perspectiva finanţării pe care mini-parlamentul buzoian o oferă grupării din Crâng, PEM a concis:
„Dacă nu vor merge în play-off, în mod cert vom acţiona în sensul înjumătăţirii sumei alocate şi a redirecţionării acesteia către performanţă. În contractul de finanţare, există o clauză de performanţă care trebuie îndeplinită pentru a susţine finanţarea aşa cum a fost promisă în stadiul iniţial”.
Buzoienii au încheiat anul 2023 pe locul 5 în ierarhia ligii secunde. Astfel, după 15 partide, jucătorii antrenaţi de Andrei Prepeliţă au 25 de puncte. Eşalonul secund se va relua în ultima săptămână a lunii februarie, buzoienii mai au de jucat cu Progresul Spartac (deplasare), Corvinul (acasă), CSM Reșița (deplasare) și Viitorul Pandurii (acasă).
Opt echipe din cele 20 care alcătuiesc liga secundă nu au drept de promovare în primul eşalon. Este vorba despre CSM Reșița, CSM Alexandria, CS Comunal Șelimbăr, Corvinul Hunedoara, CSA Steaua, CS Tunari, CSM Slatina și CSC Dumbrăvița.
Gloria Buzău va disputa marţi, 5 decembrie, ultimul meci oficial din 2023. Este vorba despre partida care va avea loc la CNAF Buftea, acolo unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia CS Tunari, echipă pe care buzoienii o vor înfrunta în ultima rundă din faza grupelor Cupei României.
Buzoienii au trei puncte după primele două etape, fiind la un punct sub FC Voluntari și U Craiova, iar o victorie cu Tunari, alături de maxim un punct obţinut de olteni sau ilfoveni în ultima etapă va face ca Gloria să acceadă în faza următoare. Totodată, victoria formaţiei UTA Arad face obligatoriu succesul buzoienilor la o diferenţă de scor mai mare decât cea la care se impun arădenii. Confruntarea dintre CS Tunari şi Gloria Buzău se va disputa mâine, începând cu ora 19:00 şi va putea fi urmărită pe DigiSport.