EXCLUSIV VIDEO. Gloria vizitată de ANAF şi FRF! Fără „blaturi” în Crâng!

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

afan

După ce şase dintre partidele disputate de Gloria Buzău în ultimii ani au trezit suspiciuni nu doar în rândurile microbiştilor, ci şi în faţa organelor de anchetă, astăzi, fotbaliştii grupării din Crâng au primita vizita unei delegaţii formate din membri ai Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Non-Amatori alături de managerul Comisiei de Integritate a Federaţiei Române de Fotbal. Vizita a fost una de informare, cuprinsă în calendarul celor două entităţi la capitolul prevenire a meciurilor trucate şi a rasismului din fotbal.
Întâlnirea dintre reprezentanţii AFAN – FRF şi jucătorii Gloriei Buzău a avut loc înaintea antrenamentului programat în această dimineaţă şi a durat puţin peste 30 de minute.
În timpul petrecut alături de jucătorii Gloriei Buzău, Emilian Hulubei, preşedintele „sindicatului fotbaliştilor”, alături de fostul jucător Cătălin Munteanu şi Costi Negraru, managerul Comisiei de Integritate din cadrul federaţiei de specialitate le-au explicat jucătorilor buzoieni cum pot fi afectaţi de „mafia pariurilor”.
Emilian Hulubei, fostul jucător al Gloriei Buzău, în prezent conducătorul AFAN consideră că întâlnirea cu fotbaliştii buzoieni a fost una productivă şi că aceştia au fost receptiv la mesajul transmis de către „sindicatul fotbaliştilor” şi federaţia de specialitate. Hulubei a precizat că vizita sa la Buzău nu are nici o legătură cu meciurile buzoienilor bănuite de trucaj. „Lotului” AFAN i s-a alăturat fostul dinamovist Cătălin Munteanu, cel care are sarcina de a înlesni dialogul dintre fotbalişti şi conducerea asociaţiei. Acesta le-a dat o serie de sfaturi jucătorilor activi, mai ales că în rândurile Gloriei Buzău se află mulţi fotbalişti tineri. Jucătorii buzoieni, prin vocea căptianului George Marcu, au spus că întâlnirea a fost una productivă pentru ambele părţi, mai ales că fotbaliştilor le-a fost asigurată protecţia în cazul unor denunţuri privitoare la tentativele de „blat”. În ultimii ani de zile, cel puţin şase dintre partidele Gloriei Buzău au stârnit suspiciuni în rândurile iubitorilor „sportului rege”. Este vorba despre următoarele confruntări: Gloria Buzău – Steaua Bucureşti: 1-1, FC Snagov – Gloria Buzău: 2-3, Gloria Buzău – FC Snagov: 1-0, Olimpia Râmnicu Sărat – Gloria Buzău: 2-1, Gloria Buzău – Olimpia Râmnicu Sărat: 4-1 şi CF Brăila – Gloria Buzău: 3-2. De menţionat faptul că la două dintre confruntări, una din cele două cu Snagov şi cea cu CF Brăila, a fost notificată conducerea grupării din Crâng de suspiciunile care planau asupra jocurilor, însă FRF nu a putut să demonstreze trucarea acestora.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.