Fotbaliştii Gloriei Buzău i-au vizitat pe micuţii de la Şcoala 11

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

gloria-sc-11

Peste 200 de elevi i-au întâmpinat pe jucătorii din Crâng

Fotbaliştii Gloriei Buzău au revenit în curtea şcolii. S-a întâmplat ieri, la Şcoala ­Ge­nerală nr. 11, unde jucătorii grupării din Crâng au fost prezenţi printre sute de puşti în încercarea de a îi atrage către sportul „rege”. Nu este pentru prima dată când clubul din Bulvardul Averescu are acestă iniţiativă. În urmă cu două săptămâni, „glorioşii” i-au vizitat pe micuţii de la Şcoala nr. 12. Mare agitaţie printre micuţii de la Şcoala 11 din Buzău. Fotbaliştii Gloriei Buzău iau parte alături de Clubul Sportiv al Poliţiei din Buzău la un proiect menit să îi îndrepte pe cei mai mici dintre noi către arenele de fotbal. Marcu şi Compania şi-au făcut loc printre sute de elevii ai şcolii buzoiene pentru a-i atrage pe cei mici spre fotbal. Gruparea din Crâng a pus la dispoziţia jucătorilor şi oficialilor ce iau loc pe banca tehnică zeci de brelocuri, mingi şi tricouri ­inscripţio­nate cu culorile şi stema formaţiei buzoiene, pentru a fi împărţite micuţilor elevi. „Glorioşii” nu iau parte pentru prima dată la acest gen de acţiuni. În urmă cu două săptămâni, fotbaliştii antrenaţi de Ion Viorel au vizitat Şcoala Generală nr. 12. Potrivit spuselor preşedintelui Dan Tulpan, aceste acţiuni vor continua în perioada imediat următoare în instituţiile de învăţământ din Buzău, urmând ca întregul proiect să se finalizeze cu o întrecere mixtă, inter-şcolară între echipele din judeţ.

Viorel: „Emoţionant, suntem pe drumul cel bun“

Ion Viorel, antrenorul Gloriei Buzău, s-a declarat emoţionat de vizita făcută alături de fotbaliştii săi în rândurile celor mici: „Trebuie să recunosc că a fost uşor emoţionant să vezi atâţia copii dornici să facă poze, să îi cunoască pe băieţi şi să îi vezi încercând să fie cât mai aproape de tine. Mă bucur că putem pune în practică acest gen de iniţiative, pentru că ei reprezintă viitorul, iar ca să poţi clădi un viitor trebuie să fii sănătos, iar sportul îţi oferă treaba asta. I-am văzut şi pe jucătorii mei încântaţi de această vizită, care în mod cert nu va fi ultima într-o şcoală din Buzău. Trebuie ca uşor, uşor, să ne aliniem cerinţelor europene şi să preluăm ceea ce este bun de afară, nu doar influenţele ne­gative. Sper ca aceste vizite ale noastre să dea şi roade, pentru că fotbalul este un sport de masă, mai accesibil decât altele, iar un sport până la urmă, indiferent de ramura sportivă, ajută cel puţin la crearea unui caracter, a unei discipline atât sportive, câţ şi în viaţa de zi cu zi, printr-o manieră de viaţă sănătoasă”.

 

 
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentDunărea, fără victorie
Articolul următorStejarul a promovat în Superligă după victoria de la Iaşi
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".