Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Echipa buzoienilor a început seria meciurilor oficiale din 2018 cu o înfrângere pe teren propriu, în compania celor de la FC FCSB 2 Bucureşti, scor 1-2, (0-0 la pauză). În faţa a peste 700 de spectatori, fotbaliştii antrenaţi de Vali Stan au început bine confruntarea de pe stadionul „Cornel Negoescu”, în ciuda loviturii de pedeapsă obţinută de oaspeţi în primul mitan şi apărată de portarul Costel Toader.

VIDEO | PENALTY APĂRAT METALUL BUZĂU

Primele 45 de minute nu au consemnat nici o modificare a tabelei, iar în repriza secundă Ianis Stoica, fiul fostului jucător al Gloriei Buzău, Pompiliu Stoica, a deschis scorul (min. 51). Mitrov Mihailo a dublat avantajul fotbaliştilor bucureşteni, în timp ce Mihai Ion a redus din diferenţă (min. 68), după un penalty obţinut de buzoieni.

Ion Mihai, marcatorul unicului gol al celor de la Metalul Buzău. Foto: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

Fluierul final al partidei a adus cele trei puncte echipei din Capitală, care s-a apropiat la doar două lungimi de echipa buzoienilor. În continuare, Metalul Buzău ocupă treapta a cincea în ierarhia seriei a doua din Liga a III-a, cu 28 de puncte. Etapa viitoare, jucătorii antrenaţi de Valentin Stan vor întâlni, în deplasare, ACSM Olteniţa.

VEZI AICI GALERIA FOTO COMPLETĂ DE LA METALUL VS FCSB 2!

Foto: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

Iată rezultatele complete ale etapei a XV-a din C2:
Delta Dobrogea Tulcea – ACSM Olteniţa: 1-1. Au marcat: Robert Pîslaru (48) / Andrei Moise (88).
CSM Râmnicu Sărat – Unirea Slobozia: 0-3. Au marcat: Constantin Toma (35 – pen., 63), Nelu Bucă (50).
Înainte Modelu – Axiopolis Sport Cernavodă: 1-2. Au marcat: Paul Radu (75) / Alexandru Vieru (55), Marius Fotescu (60 – pen.).
Metalul Buzău – FCSB 2: 1-2. Au marcat: Mihai Ion (68 – pen.) / Ianis Stoica (51), Mitrov Mihailo (61).
Progresul Spartac – Sportul Chiscani: 2-0. Au marcat: Alexandru Apostol (20), Florin Geană (38).
ASSCS Farul Constanţa – FC Voluntari 2: 3-0. Au marcat: Lamine Diakite (20), Alin Cârstocea (44), Alexandru Grigoraş (65).
Victoria Traian – Agricola Borcea 1-3: Au marcat: Valentin Baciu (18) / Ilie Gîţă (41, 53), Adrian Grigore (72).

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.