Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Rapid Bucureşti Old Boys este câştigătoarea primei ediţii a Memorialului „Cristian Teodorescu”, eveniment organizat de către Consiliul Judeţean Buzău şi AS FC Galactic Buzău, cu sprijinul AECTS Buzăul Sportiv. Giuleştenii s-au impus la golaveraj după ce în clasamentul final au încheiat cu acelaşi număr ca echipa Ion Viorel şi Prietenii, 7 puncte. Pe locul trei s-a clasat Naţionala Artiştilor, în timp ce a patra poziţie a fost ocupată de echipa Câmpeanca Vrancea, medaliată cu bronz la CN de Minifotbal Old Boys.

BUZAUL SPORTIV | VEZI AICI GALERIA FOTO COMPLETĂ!

Baza Sportivă Galactic Buzău a găzduit sâmbătă după amiază prima ediţie a Memorialului „Cristian Teodorescu”, competiţie dedicată memoriei unuia dintre cei mai buni arbitri români. Buzoianul s-a numărat printre singurii şase români care au decis soarta unei finale a Ligii Campionilor Europeni, iar festivitatea de premiere a fost onorată de prezenţa fiicei şi nepotului său.

Golgheterul competiţiei: Adrian Enache (Naţionala artiştilor)
Cel mai bun portar: Aurelian Temişan (Naţionala artiştilor)
Cel mai tehnic jucător: Claudiu Ionescu (Rapid Bucureşti Old Boys)
Cel mai bun jucător: Cristian Nica (Rapid Bucureşti Old Boys)
Managerul competiţiei: Jan Oltianu (Vrancea) & Lucian Ionescu (Rapid Bucureşti Old Boys)

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.