Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Sâmbătă, 6 aprilie, la Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău, Federația Română de Fotbal a organizat, cu sprijinul Asociației Județene de Fotbal Buzău și a Inspectoratului Școlar Județean Buzău, a doua ediție din cadrul proiectului “Împreună Suntem Fotbal în grădinițe”.

Începând de la ora 9:00, organizați în serii, 1598 de copii preșcolari din tot județul, băieți și fete, s-au distrat și au jucat fotbal în cinci ateliere adaptate vârstei lor. Înainte să parcurgă acest circuit, dar și la finalul lui, s-au putut delecta cu ateliere de face painting și desene, urmărind cu emoție demonstrațiile de freestyle cu mingea de fotbal.

Click aici pentru galeria foto completă!

Timp de opt ore, toții copii, atent îndrumați de foștii internaționali Lucian Sănmărtean, Miodrag Belodedici și Ion Vlădoiu, membri ai echipei FRF, au exersat, într-un mod distractiv, primii pași de fotbal.

Răzvan Burleanu, președintele FRF alături de Adrian Petre, președintele AJF Buzău. Foto: Andrei Pițigoi

„Buzăul este al doilea oraş în care venim şi iată ce număr mare de copii ne-au aşteptat aici. Prin acest proiect ne dorim să aducem copiii de la o vârstă cât mai fragedă pe terenul de fotbal. Avem aproximativ 1500 de copii participanţi şi 3000 de părinţi care i-au însoţit. Aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără o implicare din partea autorităţilor locale şi judeţene de aici (n.r. Buzău) care au înţeles importanţa sportului în societate” – Răzvan Burleanu, preşedinte FRF

La final, fiecare copil a primit cadouri și medalii din partea Federației Române de Fotbal. Buzăul este al doilea oraş în care se deplasează caravana FRF, după Iaşi, acolo unde la ediţia inaugurală s-au prezentat 900 de copii.

La eveniment au participat și președintele FRF, Răzvan Burleanu, Managerul Departamentului Dezvoltare Fotbalistică FRF, Ciprian Paraschiv, Managerul Grow al FRF, Daniel Petcu, alături de gazda evenimentului, Adrian Petre, președinte al AJF Buzău.

Adrian Petre, președintele AJF Buzău. Foto: Andrei Pițigoi

„Este o competiţie foarte importantă pentru fotbalul românesc şi cel judeţean. Devizia Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău este fotbalul buzoian, rampa către performanţă! Ne dorim ca aceşti copii să-i creştem încă de la grădiniţe, să-i facem să îndrăgească sportul şi să rămână pe terenul de fotbal. Vrem să rămână în judeţul Buzău, să joace fotbal şi peste ani să-i vedem la televizor. Pentru noi, ca organizatori este o surpriză faptul că părinţii au venit cu ei şi s-au implicat pe măsură într-o activitate benefică pentru cei mici. Vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi!” – Adrian Petre, preşedinte AJF Buzău

Deoarece fotbalul nu e doar un mod distractiv de a face mișcare, ci și contribuie direct la formarea celor mici printr-o viață sănătoasă și un set de valori importante, prin proiectul “Împreună Suntem Fotbal în grădinițe”, Federația Română de Fotbal vine în spijinul preșcolarilor și oferă asistență grădinițelor ce doresc să aducă fotbalul în viața copiilor.

Federația Română de Fotbal susține practicarea fotbalului de la o vârstă cât mai fragedă, astfel că grădinițele ce vor implementa în orarul copiilor cel puțin o oră de fotbal pe săptămână vor primi suport din partea FRF. Acesta constă în echipament, mini-porți mobile, mingi și elemente necesare pentru delimitarea suprafeței de joc.

Doi foști internaționali români, Lucian Sânmărtean și Miodrag Belodedici, acum în staff-ul FRF. Foto: Andrei Pițigoi

„Este un eveniment extraordinar dedicat celor mici! O iniţiativă foarte bună care traduce eforturile şi atenţia celor mari în slujba celor mici! M-aş îngrijora dacă la acest gen de evenimente, cei mici nu ar fi prezenţi într-un număr atât de mare! Felicitări organizatorilor pentru tot ce au făcut! Eu am început fotbalul la 5 ani şi am făcut parte dintr-o generaţie foarte bună şi iată pe ce traiectorie am mers, drum care mi-a dat enorm de multe!” – Lucian Sânmărtean, Manager sportiv loturile de juniori

Prima ediție a acestui proiect implementat de FRF a avut loc la Iași, în luna noiembrie a anului trecut. 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.