Handbaliștii buzoieni au început seria meciurilor de pregătire în vederea abordării noii stagiuni a Ligii Zimbrilor, ediția 2024-2025 cu participarea la cea de-a XVII-a ediție a Cupei Municipiului Bacău, competiție amicală de tradiție care se desfășoară în principalul stabiliment sportiv acoperit din orașul lui Bacovia, respectiv sala „Narcisa Lecușanu”.
La turneul desfășurat pe malul Bistriței, HC Buzău a pierdut semifinala disputată în compania formației CSM Vaslui, scor 31 la 27 după ce la pauză buzoienii conduceau cu 14 la 12 și au câștigat finala mică, unde au înfruntat CSM Bacău, scor 26 la 29, (14-18 la pauză).
În jocul cu CSM Vaslui, Serghey Bebeshko a trimis în teren următoarea formație: Komok, Tcaciuc, Crăciunescu – Broască 6, Mitic 4, Klis 3, Susanu 3, Cîtu 3, Malasinskas 3, Bejinariu 1, Mosic 1, Meduric 1, Ivancenco 1, Anton 1, Rață, Mitrovic, Armanu, Rizea.
În confruntarea cu CSM Bacău, antrenorul buzoienilor s-a bazat pe următorii handbaliști: Komok, Crăciunescu – Broască 5, Bejinariu 4, Mitic 4, Ivancenco 4, Rață 3, Mitrovic 3, Meduric 2, Susanu 2, Malasinskas 1, Mosic 1, Klis, Cîtu, Anton.
Pentru „Lupii Buzăului” urmează un turneu de pregătire de două zile la Vaslui, acolo unde pe lângă formația din localitate vor mai participa CSM Focșani și CSM Bacău. Competiția este programată pentru 16-17 august.