HM Buzău întâlneşte HCF Piatra Neamţ duminică în Sala Sporturilor

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

 

După o pauză de două săptămâni, cauzată de sistemul competiţional, Handbal Municipal Buzău va juca duminică în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” cu HCF Piatra Neamţ, ocupanta locului şase în prima serie din Divizia A. Partida cu echipa de sub Pietricica va reprezenta debutul oficial în tricoul buzoiencelor al interului Oana Bidaşcu şi al pivotului Andreea Marin.

Partidă lejeră pentru echipa locală de handbal feminin. Duminică, de la ora 13.00, echipa pregătită de Romeo Ilie va întâlni în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” formaţia HCF Piatra-Neamţ, ocupanta locului şase în ierarhia la zi a Diviziei A. După primele trei jocuri, HM Buzău ocupă locul trei, din trei meciuri în care a înregistrat tot atâtea victorii. În tabăra adversă, nemţencele au bifat două victorii şi au suferit două înfrângeri. Întâlnirea dintre cele două echipe face parte din etapa a V-a a primei serii din Divizia A la handbal feminin. În cadrul aceleaşi runde se vor disputa următoarele partide:

CSU Târgovişte – CS Rapid Bucureşti

Danubius Galaţi – Şcoala 181 Bucureşti

Activ Plopeni – Ştiinţa Bucureşti

Ştiinţa Bacău -Spartac Bucureşti

CSM 2 Bucureşti stă.

Primul loc în clasamentul Diviziei A este ocupat de Rapid Bucureşti cu 12 puncte la egalitate cu Ştiinţa Bucureşti, în timp HM Buzău „închide” podiumul cu 9 puncte, dar şi cu un meci mai puţin disputat. În meciul de duminică vor bifa prima prezenţa oficială la echipa din Buzău interul Oana Bidaşcu şi pivotul Andreea Marin, ambele transferate „pe ultima sută de metri”. Confruntarea din Sala Sporturilor va fi arbitrată de cuplu argeşean Brebu – Ciobea.

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.