Ilegalitatea Centrelor de Excelenţă FRF. Avertisment dur pentru Toma din partea unui fost arbitru internaţional!

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Fostul arbitru internaţional de fotbal, Marius Beudeanu trage un semnal de alarmă în privinţa Centrului de Excelenţă al Federaţiei Române de Fotbal de la Buzău. Fostul tuşier îi atrage atenţia primarului Constantin Toma în legătură cu ilegalitatea în care se află demersul forului condus de Răzvan Burleanu. Într-o postare pe Facebook, Marius Beudeanu, fost arbitru internaţional şi instructor UEFA pentru arbitri şi observatori îi atrage atenţia primarului Constantin Toma în privinţa ilegalităţii dar şi a suspiciunilor care planează asupra proiectului Centrului de Excelenţă Tricolor 11 de la Buzău.

“Din informatiile mele, Centrele de Excelenta vor participa, se pare, ilegal in Liga Elitelor neavand, la aceasta data, Certificatele de Identitate Sportiva absolut necesare pentru participarea in competitie conform ROAF 2016:
7. Cererea de afiliere completată de solicitanţi va cuprinde, sub sancţiunea nulitătii urmatoarele date:
c) numărul de identificare al structurii sportive;
d) numărul şi data emiterii Certificatului de identitate sportivă;
Derogarea emisa de Comitetul Executiv al FRF pentru sezonul 2015-2016 a expirat in Iunie 2016… ca atare orice contestatie a unui club participant la competitie va arunca in aer competitia juvenila, jucarie a domnului Burleanu, mai mult decat atat nici participatiile financiare, obligatorii prin contractele de asociere, ale primariilor asociate, nu au fost achitate sau virate, fiind vorba de 100.000 de euro. Tocmai din aceasta cauza, de teama, justificata, a comiterii unei infractiuni.

Braşoveanul, cunoştiinţă mai veche a edilului buzoian, îşi încheie postarea cu un avertisment dur la adresa primarului Constantin Toma, care pare copleşit de beneficiile iniţiativei FRF.

Din ce stiu eu tot FRF se pregateste sa plateasca si acesti bani pentru a finanta activitatea acestor „fantome” sportive. Atentie mare, domnilor primari, Curtea de Conturi stie aceste detalii……va spun sigur si cu amicitie, lucrul asta.
PS Sunt curios daca noul primar al Buzaului va autoriza asocierea cu FRF pentru infiintarea Centrului de Excelenta… aud ca vulcanizatorul din Buzau face eforturi serioase pentru a-l convinge de legalitatea si beneficiile proiectului! Grija mare domnule Toma!

Un prim pas care ar trebui să îi dea de gândit primarului buzoian a fost făcut luni, atunci când Comisia Juridică din cadrul Primăriei Buzău a refuzat plasarea pe ordinea de zi a şedinţei consilierilor locali a proiectului Centrul de Excelenţă FRF – Tricolor 11.

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.