Duminică s-a reluat Campionatul Naţional de handbal destinat juniorilor 3. La băieţi, judeţul nostru este reprezentat de către puştii de la HC Buzău 2012, antrenaţi de Alina Horjea, care s-au impus cu 40 la 23, (13-22 la pauză), în sala celor de la CSO Mizil. Aceștia îşi păstrează poziţia de lideri ai seriei D, cu 7 victorii din tot atâtea meciuri disputate.
Au marcat pentru echipa buzoiană: Neacșu Darius – 4 goluri, Ionescu Denis – 5 goluri, Negrea Dragoș – 5 goluri, Tudorie Fabian – 6 goluri, Stoica Rareș – 2 goluri, Horjea Ianis – 11 goluri, Andrei Matei – 5 goluri, Nicolae Alex – 2 goluri. Alături de Alina Horjea, staff-ul tehnic al buzoienilor este completat de Bogdan Manole, antrenor cu portari şi Carmen Negrea, kinetoterapeut.
Buzoienii au acumulat 14 puncte, cu două mai mult decât următoarele două clasate, CS Brazi şi Academia Ploieşti B, dar şi cu un joc mai puţin disputat, deşi au avut doi absenţi din cauza gripei de sezon, Andrei Radu, respectiv Călin Perşinaru. Etapa viitoare, „Lupişorii Buzăului” vor întâlni în sala „Romeo Iamandi” ocupanta locului 4, CSM Ploieşti. Meciul este programat pentru 28 ianuarie.