Micuţul în vârstă de 6 ani, Ianis Başturea, sportiv legitimat la Sport Club Municipal Gloria Buzău a devenit campion naţional la şah rapid, categoria de vârstă U8, în cadrul ediţiei 2018 a Campionatului Naţional de Şah Şcolar “Elisabeta Polihroniade”, întrecere găzduită de Hotelul Parâng, din localitatea Băile Olăneşti. Buzoianul a bifat 7 puncte din tot atâtea posibile, ceea ce face ca succesul să fie unul răsunător! Performanţa lui Ianis reprezintă primul titlu naţional al SCM Gloria Buzău.
La categoria de vârstă sub 10 ani, Adrian Popescu a reuşit să îşi adjudece titlul de vicecampion naţional, în cadrul categoriilor competiţionale “blitz” şi “dezlegări”. Totodată, micuţul şahist legitimat la SCM Gloria Buzău a încheiat competiţia pe locul trei, în ierarhia celor mai buni sportivi din categoria competiţională “şah activ”.
Astăzi, Adrian Popescu va juca cu trofeul pe masă ultima rundă a categoriei de “şah clasic”.
Campionat Naţional de Şah Şcolar “Elisabeta Polihroniade” este a doua competiţie internă ca valoare, după Campionatul Naţional. Întrecerea a fost iniţiatiat de regretata Elisabeta Polihroniade (mare maestru internaţional) iar în prezent îşi păstrează titulatura în memoria cele mai cunoscute personalităţi din şahul românesc.