Situaţiile hilare din fotbalul românesc îşi găsesc corespondentul mai mic proporţional în sportul “rege” de la nivel judeţean. Vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău, totodată preşedinte al formaţiei Viitorul Verneşti, Florin Popescu conduce o echipă care a reuşit să scrie istorie în fotbalul buzoian, după ce s-a făcut de ruşine în meciuri oficiale din campionatul Ligii a IV-a.
Echipa celui de-al doilea om din organigrama AJF Buzău, personaj care totodată a şi votat noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, drept pe care îl deţine prin prisma faptului că formaţia din Verneşti are echipă de futsal U19 participantă în campionatul naţional (n.r. locul 5 în seria 2, locul 25 din 28 de echipe participante la nivel naţional în stagiunea 2018-2019) a luat în derâdere, recent, o partidă din Liga a IV-a.
Mai precis, sâmbătă, 19 mai 2018 s-a disputat jocul de fotbal dintre Montana Pătârlagele şi Viitorul Verneşti, partidă ce a contat pentru etapa a XXVI-a a Ligii a IV-a din Buzău.
Iată ce au notat colegii de la Buzau.net despre acest joc:
“Meciul nu are istoric, diferenta de valoare dintre cele doua echipe fiind de partea celor din Patarlagele, tinand cont de diferenta de scor inregistrata pe tabela de marcaj pana-n minutul 47, cand arbitrul partidei Cristian Fliter a pus capat jocului, scutindu-i cu siguranta pe cei de la Vernesti de primirea altor goluri, scorul pâna în acel minut fiind de 8-0 pentru Montana.
Echipa condusa de Florentin Popescu, Viitorul Vernesti, s-a prezentat la ora jocului cu un numar de 8 jucatori, ceilalti preferând probabil sa ramâna acasa sau sa-si gaseasca o scuza de a nu face deplasarea de teama de a nu se face de râs. Dupa cel de-al 8-lea gol primit, doi dintre jucatorii oaspetilor s-au aruncat la pamant si au cerut îngrijiri medicale, acuzand accidentari care nu le-au mai permis sa evolueze pâna la finalul celor 90 de minute prevazute de regulament. Toate aceste comportari nesportive au venit la cererea expresa a celor de pe banca “Trecutului” Vernesti. Acest meci a fost un episod negru al campionatului ligii a IV-a, un meci de fotbal oficial care arata ca în judetul Buzau înca sunt amatori care conduc echipe de fotbal, amatori care fiind atât de cuprinsi de fenomenul “habarnist” încat nu realizeaza ca devin penibili prin modul de abordare a unei competitii de fotbal, chiar daca este de liga a IV-a.
Prin “miserupismul” aratat si prin lipsa de educatie fotbalistica îsi bat joc atat de adversarul intâlnit la ora de disputare a meciului cât si de spectatori, arbitrii, observatori, dar si de reprezentantii AJF. Vorbind de AJF, acolo unde sunt oameni care încearca sa schimbe fata fotbalului judetean prin rezultatele obtinute în competitiile organizate de FRF, care-si dau silinta catre un fotbal mai bun dar din pacate accepta persoane care n-au nimic în comun cu fenomenul fotbal, aceia fiind oameni fara un trecut fotbalistic sau cel putin o pregatire în acest fenomen atât de iubit de microbistii din judet.
Conducatorilor de la “Trecutul” Vernesti cât si unora ca ei din acest minunat judet, ii salutam cu respect si le adresam un calduros: “buna dimineata” în speranta ca se vor trezi si îsi vor da silinta sa faca ceva în fotbal, daca nu cred ca pot si au bunul simt sa recunoasca. Adresam un si mai calduros “va multumim, la revedere!”.