Test util disputat de HM Buzău în compania CSM București

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.
hm-buzau-site
Sursă foto: HM Buzău Oficial.

Echipa locală de handbal feminin a disputat ieri un meci amical în compania formației de primă ligă, CSM București, grupare care anul acesta țintește podiumul în primul eșalon. Gruparea antrenată de Romeo Ilie s-a descurcat onorabil. Buzoiencele au fost învinse cu 43 la 40, după ce la pauză cele două echipe se aflau la egalitate.

HM Buzău nu stă ­de­geaba nici în pauzele competiționale. Gruparea antrenată de Romeo Ilie a jucat ieri un meci de pregătire, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, în compania ocupantei locului cinci din primul eșalon, CSM București. În ciuda faptului că handbalistele din Buzău au pierdut confruntarea la trei goluri diferență, Ștefan Miloș, președintele echipei buzoiene, a fost încântat de jocul prestat de acestea: „Nu doar rezultatul, ci și jocul în sine ne-a mulțumit, atât pe cei din conducere, cât și pe  jucătoare”. Cele două echipe și-au schimbat complet garnitura de start în partea secundă a jocului, disputând chiar și o a treia repriză pentru jucătoarele care nu au evoluat deloc. „Am jucat inițial două reprize și încă una suplimentară, în care au evoluat jucătoarele care au evoluat mai puțin în stagiunea internă, repriza pe care ne-am adjudecat-o, dar acest lucru este mai puțin important. Ne-a fost util jocul de astăzi în vederea următoarelor trei partide care ne așteaptă în campionat”. HM Buzău se află pe treapta a doua a ierarhiei din liga secundă, cu 18 puncte, cu unul mai puțin decât ­li­derul CSM Unirea Slobozia și la egalitate cu ocupanta locului trei, Știința Bacău.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.