Generația de Aur a României, cea care în 1994, la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii a adus atâtea bucurii românilor a jucat ultima partidă contra selecționatei lumii, într-o partidă emoționantă, disputată pe 25 mai 2024 pe Arena Națională. „Tricolorii” s-au impus cu 3 la 2, după ce au fost conduși cu două goluri de echipa antrenată de celebrul portughez, Jose Mourinho. Golurile României au fost marcate de Basarab Panduru (min. 40), Gheorghe Hagi (min. 65) și Constantin Gâlcă (min. 72.), în timp ce pentru Legendele Lumii au înscris: Rivaldo (min. 21) și Pandev (min. 28).
Primul moment emoționant al confruntării s-a petrecut în minutul 3 al întâlnirii, atunci când jocul a fost întrerupt pentru câteva clipe de reculegere în memoria lui Daniel Prodan, fundașul central al României decedat la doar 44 de ani, în anul 2016. Pe teren s-a aflat fiul său, Răzvan Prodan care a purtat numărul 3, același pe care îl avea și „Didi” Prodan.
Rivaldo a deschis scorul în minutul 21, cu o execuție superbă care l-a lăsat pe Prunea spectator. La șapte minute distanță, macedoneanul Goran Pandev, jucător activ la „europeanul” din 2020 (n.r. disputat în 2021 din cauza pandemiei provocate de virusul COVID-19) a dublat avantajul oaspeților.
Hagi a reușit să ridice asistența în picioare, în minutul 35 cu un șut caracteristic, cu piciorul stâng de la mare distanță, execuție deviată peste transversală de portarul brazilian Dida. Cu cinci minute înainte de epuizarea timpului alocat primei reprize, Basarab Panduru a redus din diferență cu un șut plasat, după un assist al lui Hagi.
Bogdan Stelea s-a făcut remarcat în a doua parte a jocului, prin intervenții spectaculoase și reflexe miraculoase în fața singurului „Balon de Aur” din Bulgaria, Hristo Stoichkov. „Tricolorii” au egalat în minutul 65, prin Hagi, care a executat „la siguranță” o lovitură de pedeapsă, în timp ce Constantin Gâlcă „a închis” tabela, în minutul 72, după o pasă a „furnicii” Dorinel Munteanu, iar Generația de Aur – Legendele Lumii s-a încheiat 3 la 2.
Record de spectatori, în „casa tricolorilor”
La 30 de ani de la cea mai mare performanța a României, locul 5 la un Campionat Mondial, meciul de adio al Generației de Aur – Pentru ultima dată împreună, a marcat o premieră în istoria evenimentelor sportive din România. Arena Națională a înregistrat un record de audiență, 54.967 de spectatori, dintre care 21.000 de copii și 2.000 de participanți din diaspora, preponderent din Statele Unite, Olanda, UK, Austria și Franța. La organizarea marelui show a lucrat o echipă amplă, care a muncit zi de zi, timp de 7 luni, potrivit organizatorul Bazar Production, unul dintre pionierii români în domeniul producției și managementului evenimentelor, aflat de peste 20 de ani în piață.
Meciul de adio, un omagiu adus Generației de Aur, echipa care a marcat istoria fotbalului românesc prin performanțele sale, a fost gândit ca un spectacol complet. Seara a debutat cu un concert electrizant susținut de Loredana, prima artistă din România care a concertat pe Arena Națională, pregătind atmosfera pentru meciul mult așteptat.
Vezi galeria foto completă, aici.
Spectacolul a marcat mai multe premiere și performanțe organizatorice: prima scenă cu elevator de pe Arena Națională, care se ridică la 1,5 metri, și un show cu 20 de motocicliști pe stadion în concertul Loredanei. Imnul național a fost interpretat de Monica Anghel și Corul Cantus Mundi, oferind un moment emoționant care a unit toți spectatorii. Peste 300 de copii au fost implicați în spectacolul de pe gazon.
Prezența unor nume celebre din fotbalul mondial, precum Hristo Stoichkov, Rivaldo, Dida – Sebastien Frey, Christian Karembeu, Nuno Gomes și José Mourinho a conferit meciului o vizibilitate internațională semnificativă, consolidând totodată statutul Generației de Aur ca legende ale sportului.
Meciul a atras un număr record de 54.967 de spectatori, depășind așteptările organizatorilor și demonstrând popularitatea Generației de Aur. 21.000 de copii au fost prezenți pe stadion, prezența masivă a copiilor fiind un alt element emoționant al evenimentului, care a oferit o imagine a continuității spiritului fotbalistic românesc.
Generația de Aur vs. Legendele Lumii: 3-2, (1-2)
Au marcat: Basarab Panduru (min. 40), Gheorghe Hagi (min. 65 – pen.) și Constantin Gâlcă (min. 72.) / Rivaldo (min. 21) și Pandev (min. 28).
Generația de Aur
Portari: Florin Prunea, Bogdan Stelea, Ștefan Preda.
Fundași: Gheorghe Popescu, Iulian Filipescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Tibor Selymeș, Gheorghe Mihali, Răzvan Pordan, Corneliu Papură.
Mijlocași: Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ioan Ovidiu Sabău, Ovidiu Stângă, Ionuț Lupescu.
Atacanți: Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie, Marian Ivan.
Antrenor: Anghel Iordănescu.
Legendele Lumii
Portari: Dida, Frey.
Fundași: Maicon, Candela, Couto, Panucci, Juanito Gutiérrez, Paul Bodin, Kobiashvili, Djukic.
Mijlocași: Rivaldo, Giovanni , Litmanen, Gokhan Inler, Karembeu, Karagounis, Edmilson, Marcos Senna.
Portari: Dida, Frey.
Fundași: Maicon, Candela, Couto, Panucci, Juanito Gutiérrez, Paul Bodin, Kobiashvili, Djukic.
Mijlocași: Rivaldo, Giovanni , Litmanen, Gokhan Inler, Karembeu, Karagounis, Edmilson, Marcos Senna.
Atacanți: Nuno Gomes, Stoichkov, Pandev, Saviola.
Antrenor: Jose Mourinho.