VIDEO. HM Buzău a învins CSM 2 Bucureşti în primul „oficial” din 2017

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.
  • HM Buzău – CSM 2 Bucureşti: 37-32

Echipa locală de handbal feminin a început cu dreptul seria meciurilor oficiale din noul an. În faţă a câteva sute de spectatori, HM Buzău s-a impus cu 37 la 32 în faţa formaţiei secunde a campioanei Europene. Buzoiencele şi-au adjudecat primele puncte din 2017, însă au fost certate la finalul partidei de antrenorul Romeo Ilie din cauza numărului mare de goluri primite.

HM Buzău a debutat în faţa propriilor suporteri, în 2017. După ce partida cu Ştiinţa Bucureşti a fost amânată, buzoiencele au început seria meciurilor oficiale în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, în compania formaţiei CSM Bucureşti. Trupa antrenată de Romeo Ilie a câştigat “la pas” confruntarea cu bucureştencele cu 37 la 32, după ce la pauză HM Buzău conducea relaxat cu 21 la 13.

Tehnicianul grupării din Buzău a fost iritat de cele 19 goluri primite în a doua repriză a jocului. Romeo Ilie l-a ţinut “în şedinţă” pe Ionescu şi Compania imediat după joc, chiar pe parchetul Sălii Sporturilor. HM Buzău rămâne pe locul trei în ierarhia Diviziei A, cu 24 de puncte, la trei distanţă de Dinamo Bucureşti, ocupanta locului secund. Etapa viitoare, buzoiencele se vor deplasa la Plopeni, pentru jocul cu formaţia Activ din localitate.

HM Buzău – CSM 2 Bucureşti: 37-32, 21-13 la pauză.
Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” – Buzău. Arbitri: I.Cristea (Iași) – V.Murariu (Neamț).
H.M. Buzău: Denisa Matei, Alina Lupu – Anca Ionescu 18g, Cristina Clisu 6g, Cristiana Ciuplea 3g, Laura Zafiriadis 2g, Maria Radu 2g, Gabriela Moldoveanu 2g, Elena Casian 2g, Roxana Tabarcea 2g, Mădălina Mureș.
Alte rezultate: Rapid București – Știința Bacău 43-25, Dinamo București – Știința București 40-20, Piatra Neamț – CNOT Iași 30-21, Școala 181 București – Activ Plopeni 28-28, CSU Târgoviște – Spartac București 31-25.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.