VIDEO. Planuri pentru Liga Naţională. Vezi aici cum pregăteşte HM Buzău revenirea în Liga Naţională

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Oficialii echipei de handbal feminin din localitate sunt mulţumiţi de parcursul jucătoarelor buzoience din actuala stagiune. Primul loc în Divizia A şi şirul rezultatelor fără greşeală, înregistrat de Anca Ionescu şi Compania dau speranţe atât conducătorilor grupării din Buzău, cât şi microbiştilor că HM Buzău va reveni în Liga Naţională.
Handbal Municipal Buzău este cu un pas în Liga Naţională, după ce formaţia buzoiană a înregistrat 15 victorii şi un singur rezultate de egalitate în primele 16 runde ale Seriei I din Divizia A. Buzoiencele aşteaptă derby-ul cu Danubius Galaţi pentru a îşi reconfirma statutul de favorită la câştigarea seriei şi implicit la promovarea directă în primul eşalon.
Revenirea în prima divizie ar însemna destul de mult pentru echipa buzoiană şi susţinătorii acesteia. Totuşi, oficialii buzoieni trebuie să găsească şi alte surse de finanţare pentru a îşi asigura liniştea din punct de vedere economic. Cheltuielile pentru participarea în primul eşalon sunt destul de mari şi nu pot fi susţinute din bugetul pe care gruparea prezidată de Ştefan Miloş îl are în prezent.
Aflate într-o scurtă pauză competiţională, cauzată de acţiunile loturilor reprezentative, Handbal Municipal Buzău se pregăteşte în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, acolo unde va întâlni mâine dimineaţă formaţia Universitatea Piteşti, în cadrul unui meci de pregătire care va începe la ora 9:30.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.