Handbalistele Gloriei Buzău au depășit cu bine o întâlnire care se anunța dificilă în deplasarea de la Corona Brașov, echipă unde evoluează și buzoianca Alexandra Dumitrașcu, una dintre cele mai valoroase și promițătoare jucătoare ale noului val handbalistic (azi nu a jucat, fiind accidentată).
După victoriile cu Știința București și Tg Jiu, fetele de la Gloria leagă trei victorii la rand după ce au învins sub Tâmpa, scor 35-34 (21-15), în etapa a 6-a din Liga Națională de handbal feminin.
Dacă ce în primele 30 de minute buzoiencele au dominat clar disputa, reușind să conducă cu 17-11 sau 21-14, repriza secundă a fost plină de suspans. Gloria s-a distanțat la 9 goluri, 26-17, dar partida nu era nici pe departe jucată. Brașovul a revenit cu o serie incredibilă de 8 goluri consecutive, iar tabela a indicat 25-26!
Trupă mai experimentată, Buzăul nu a cedat și, grație valorii, a reușit să își treacă în cont trei puncte foarte importante.
Gloria a condus cu 33-30, Corona a redus diferența la 32-33, insuficient însă pentru mai mult, iar la final a fost 35-34 pentru Anca & compania. Gloria acumulează 9 puncte și ocupă poziția a 6-a în clasament, iar etapa viitoare va juca la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” cu SCM Craiova.
Desfăşurarea partidei, minunt cu minut este disponibilă aici.
Cătălin Păduraru