Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Fotbaliştii antrenaţi de Vasile Tudose s-au impus lejer în confruntarea cu Şoimii Siriu, din cadrul etapei a VIII-a a Ligii a IV-a de Buzău. Jucătorii grupării din Crâng au câştigat cu 4 la 0 partida disputată în deplasare, graţie reuşitelor semnate de Cîmpreanu (min. 44 – pen.), Marcu (min. 56) şi Solcanea (min. 18 şi min 79). Buzoienii au profitat de înfrângerea formaţiei Voinţa Lanuri în deplasarea de la Pătârlagele şi au urcat pe prima treaptă a ierarhiei din L4. SCM Gloria Buzău este noul lider, cu 22 puncte, cu unul mai mult decât ocupanta poziţiei secunde, TEAM Săgeata. Voinţa Lanurile completează podiumul cu acelaşi număr de puncte. Etapa viitoare, buzoienii vor întâlni pe teren propriu Olimpia Râmnicu Sărat, ocupanta locului 12 în clasamentul eşalonului patru.

Șoimii Siriu – SCM Gloria Buzău: 0-4 (0-2)
Liga a IV-a, etapa a VIII-a
Stadion: Şoimii – Siriu, spectatori: aproximativ 200.
Au marcat: Solcanea (18, 79); Cîmpeanu (44 pen.); A. Marcu (56).
SCM Gloria Buzău: Geantă – Crăciun (’82 Andrei), Ioniță (’65 Pîrvu), Zaplaic, Moise, Şerbanoiu (’79 Modruz), Marcu, Bălan, Cîmpeanu, Socalnea, Muşat (’71 Baciu).
Antrenor: Vasile Tudose.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.