Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

În perioada 8 – 11 iunie la Tallin, în Estonia, se desfășoară Campionatele europene de atletism U23. Buzoianca Marina Andreea Baboi, deși a reușit să se califice în semifinalele probei de la 100 de metri, a ratat finala. A reușit doar o clasare pe locul al patrulea, în seria a doua de calificare, în ultimul act al competiției mergând doar primele două clasate, nemţoaica Lilly Kaden (11.28 s) şi poloneza Klaudia Adamek (11.35 s), din seria în care a alergat Marina.

Însă este de remarcat timpul obținut de Marina pe distanța de 100 de metri, 11.55 s, care este cel mai bun timp obținut până acum de sprintera buzoiană într-un concurs extern. În prezent ocupă locul al 12-lea în topul european al sprinterelor, din 40 de sportive înscrise în competiție.

Marina Baboi va lua startul și în proba de 200 de metri, iar calificările pentru această probă vor avea loc astăzi, începând cu ora 13:20.

Sursă foto: Facebook

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.