VIDEO. Petrolul a câştigat derby-ul cu Metalul. Iată rezumatul partidei şi declaraţii după meci!

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

 

bercaPetrolul Berca s-a impus în derby-ul disputat pe teren propriu, împotriva celor de la Metalul, cu 3 la 2. Contrar jocului, buzoienii au reuşit să deschidă scorul, însă până la pauză echipa din Berca tranşase soarta partidei. Formaţia antrenată de Vali Stan a redus din diferenţă pe finalul jocului, prea târziu însă pentru a putea salva măcar un punct.
Petrolul Berca şi Metalul Buzău s-au întâlnit, ieri, în primul meci al etapei cu numărul patru din primul eşalon judeţean. Partida dintre cele două echipe care şi-au anunţat intenţia de a promova în Liga a III-a a fost rezolvată de „petrolişti” încă după primele 45 de minute. Sub nota de dominare a gazdelor, buzoienii au deschis scorul prin Radu Ionuţ.
Aflată la cârma jocului, formaţia din Berca a revenit rapid, reuşind să egaleze graţie golului „semnat” de Sorin Buteseacă. Alin Radu a adus Petrolul Berca în avantaj. Golul trei al „petroliştilor” a venit pe fondul dominaţiei autoritare a fotbaliştilor antrenaţi de Daniel Petre şi Lilian Micu. Andrei Prorosciuc, cel mai tehnic jucător al oaspeţilor, a bifat o nouă reuşită în tricoul galben-albastru.

În repriza secundă, Dan Păun, un jucător cu vechime în al doilea eşalon, retras la Metalul Buzău, a redus din diferenţa de pe tabela de marcaj, prea târziu pentru ca elevii lui Vali Stan să spere măcar la un punct. Antrenorul buzoienilor consideră că victoria formaţiei din Berca este pe deplin meritată, având în vedere prestaţia neaşteptat de slabă a elevilor săi. Fost tehnician la Dunărea Galaţi, în liga secundă, Stan crede că cele două echipe vor avea un parcurs identic în cursa pentru accederea în al treilea eşalon şi că promovarea se va juca în retur, la Buzău. În tabăra adversă, Andrei Marica, preşedintele echipei Petrolul Berca, este mulţumit de rezultatul obţinut. Victoria de la Buzău îi menţine pe „petrolişti” pe primul loc în Liga a IV-a de Buzău. Tot în cadrul etapei cu numărul patru din primul eşalon fotbalistic din Buzău se vor mai juca următoarele partide:

Carpaţi Nehoiu – Avântul Zărneşti
Gloria Vadu Paşii – Şoimii Siriu
Recolta Sălcioara – Înfrăţirea Zoiţa
Voinţa Lunca – AS Săgeata
Voinţa Lanuri – Victoria Boboc
Locomotiva Buzău – Diadema Gherăseni
Şoimii Costeşti – Viitorul Verneşti

Toate partidele sunt programate pentru sâmbătă, începând cu ora 12:00. Înainte rundei de mâine, Petrolul Berca ocupă primul loc în cea mai importantă ierarhiei fotbalistică din judeţ, cu 12 puncte, după primele patru jocuri. Voinţa Lanuri ocupă poziţia secundă, cu 9 puncte, dar cu un meci mai puţin disputat, iar Metalul Buzău “închide” podiumul tot cu 9 puncte.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.