La capătul unui joc plin de erori de arbitraj a stat un singur nume: Andrei Chivulete. Centralul partidei este cunoscut microbiştilor din ţară după ce “a făcut praf” meciul disputat în Liga I dintre Voinţa Sibiu şi Petrolul Ploieşti 4 – 1, joc în care acesta a arătat nu mai puţin de trei penalty-uri şi două cartonaşe roşii. După acel joc, Chivulete a fost suspendat pentru o scurtă perioadă de timp pentru ca apoi să fie anchetat de către Departamentul Naţional Anticorupţie în dosarul care a dus la reţinerea fostului şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram. Tatăl său este fost ecuson FIFA, actualmente fiind realizatorul unei emisiuni pentru pariori sportivi la Sport Total FM. În 2001, pe vremea când era în activitate, Florin Chivulete a fost implicat în scandalul “folcloristelor”, la celebra partida din Cupa UEFA Intertoto dintre Ceahlăul Piatra-Neamţ şi Austria Viena.