Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Gabriel Bobe, fostul atacant al defunctei FC Gloria Buzău a marcat unicul gol al confruntării dintre echipa sa, CSM Râmnicu Sărat și ASC Oțelul Galați din cadrul penultimei etape a primei serii din Liga a III-a, disputată ieri.

În minutul 39, „Magicianul” Bobe a interceptat balonul la 30 de metri de poarta adversă. După o preluare pe piept și o „cascadă” de driblinguri prin care a scos din joc patru adversari, vârful râmnicenilor a trimis mingea cu stângul, necruțător sub bara transversală.

Sursă foto: facebook Florin Ceparu

Un singur gol, suficient pentru elevii lui Marius Tîrîlă care au știu cum să gestioneze restul partidei astfel încât să-și asigure cele trei puncte puse-n joc. Fotbaliștii de la SCM Gloria Buzău au trecut fără emoții de Foresta Suceava, scor 4 la 0, pe teren propriu și vor „ierna” liniștiți, pe primul loc al clasamentului, la capătul turului ligii a III-a, cel puțin la egalitate puncte de următoarea clasată, dar cu un joc mai puțin disputat. Cealaltă reprezentantă a județului Buzău în liga a III-a, Metalul Buzău a fost învinsă la limită, scor 1 la 0, în deplasare de CSM Pașcani.

VIDEO | MECI INTEGRAL. CSM RM. SĂRAT – OȚELUL GALAȚI: 1-0

Peste o săptămână va avea loc ultima rundă a turului, atunci când Metalul Buzău va primi vizita celor de la Sănătatea Dărăbani, CSM Râmnicu Sărat se va deplasa la Fălticeni pentru jocul cu formația Șomuz din localitate, iar SCM Gloria Buzău va sta din cauza retragerii celor de la CSM Roman.

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.