Miercuri, 09 septembrie 2020, se va desfășura turul 1 al fazei naționale a Cupei României, ediția 2020-2021. Noile reglementări legale în vigoare datorate pandemiei de COVID-19 au afectat și modalitatea de desfășurare a acestei competiții.
În sezoanele anterioare, în primul tur participau cele 42 de echipe câștigătoare ale fazei județene, precum și 10 echipe dintre cele care evoluaseră cu o ediție în urmă, în Liga a III-a. În total, în edițiile anterioare, în primul tur se jucau 26 de jocuri.
Anul acesta situația este diferită, în sensul în care în acest sezon vor juca doar 24 de echipe din județ, și anume cele care au anunțat că pot îndeplini condițiile de participare stabilite prin noul protocol de desfășurare a competițiilor, aprobat după publicarea în Monitorul Oficial a ordinelor comune ale ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății nr. 780/1432/2020 și 978/1442/2020. Alături de aceste 24 de echipe, în primul tur vor participa și 36 de echipe din sezonul trecut al Ligii a III-a, urmând a se disputa un total de 30 de meciuri.
Departamentul Competiții al Federației Române de Fotbal a realizat împerecherea echipelor pe baza criteriului geografic în turul 1 al fazei naționale a Cupei României, ediția 2020-2021. Pe baza acestui criteriu geografic, cele două echipe buzoiene care vor juca în sezonul 2020 – 2021 al Ligii a III-a, respectiv CSM Râmnicu Sărat – AFC Metalul Buzău, se vor întâlni în primul tur al competiției într-un meci care va alea loc miercuri, 9 septembrie 2020 la Râmnicu Sărat. Echipa câștigătoare va evolua în turul al doilea, care va avea loc pe data de 23 septembrie.