Sâmbătă, 20 februarie 2021, a avut loc cea de a 26-e ediție a Campionatului Balcanic de Atletism în sală pentru seniori, în incinta Atakoy Sinan Erdem Arena din Istanbul, Turcia. România a fost reprezentată la această competiție de 36 de sportivi (18 la masculin și 18 la feminin) și de 8 antrenori.
Sosită la Istanbul după un week-end deosebit, în care obținuse medalia de bronz în finala competiției de la VAL DE REUIL din FRANTA, Marina Baboi a făcut și de aceasta dată un concurs de excepție în proba ei favorita de 60m plat. Marina s-a impus în prima semifinală a probei și s-a calificat fără probleme în finala unde urma să-și întâlnească adversarele cu care se luptase pentru podium si la Cluj, în toamna anului trecut, în finala de 100 m. a Campionatelor balcanice in aer liber.
Buzoianca Andreea Marina Baboi, legitimată la SCM Gloria Buzău, pregătită de prof. Doina Voinea, a concurat la proba de 60 m., unde a obținut un timp remarcabil de 7,40 s., care i-a adus o binemeritată medalie de argint. Cursa a fost câștigată de bulgăroaica Inna Eftimova, care a obținut un timp de 7,33 s., pe locul al treilea clasându-se sârboaica Milana Tirnanic, cu 7,41 s.
Următoarea competiție de anvergură pentru buzoianca noastră va fi Campionatul European de sală pentru seniori care va avea loc în Polonia, la Torun, în perioada 5-7 martie 2021. Într-un an în care s-a alergat fabulos în întreaga lume pe distanța de 60m plat, Europa nu face excepție. Alături de sportiva noastră vor concura nu mai puțin de 81 de atlete, care s-au încadrat sub baremul de calificare, un barem extrem de competitiv.
Sursă foto: SCM Gloria Buzău