În perioada 19 – 20 iunie, la Cluj Napoca, s-a desfășurat Campionatul european de atletism pe echipe, competiție care are loc din doi în doi ani. Aceasta se desfășoară în sistem mixt (fete și băieți) și presupune acumularea de puncte în cele 40 de probe (20 pentru fete și 20 pentru băieți). În funcție de punctele acumulate de fiecare echipă se stabilește un clasament, acestea putând avansa într-o ligă superioară, putând rămâne în aceeași ligă sau putând retrograda.
În anul 2009 ”Cupa Europei de vară” s-a transformat în Campionatul european pe echipe, moment în care au intervenit și modificări ale regulilor, în sensul că s-a adoptat formatul cu patru ligi: superliga, Liga 1, Liga 2 și Liga 3.
Competiția din acest an a reunit la start 13 echipe europene: Belgia, Belarus, Cehia, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Olanda, Norvegia, Elveţia, Suedia, Turcia şi România.
Printre sportivii care au făcut parte din echipa României s-a numărat și buzoianca Marina Andreea Baboi, care a concurat în probele de sprint de 100 de metri, 200 de metri și ștafetă 4 X 100 de metri, fiind singura sportivă din cei peste 600 de atleți care a concurat la mai mult de două probe. Sportiva legitimată la SCM Gloria Buzău, antrenată de doamna profesoară Doina Voinea, a făcut un concurs foarte bun, reușind să aducă echipei României nu mai puțin de 17 puncte. Aceasta a făcut o cursă senzațională în proba de 200 de metri, câștigând seria în care a evoluat cu cel mai bun timp alergat pe această distanță, din cariera sa.
Deși o parte din sportivii care au făcut parte din echipa României au avut evoluții bune, s-a văzut totuși lipsa de experiență a celorlalți, România reușind să se claseze doar pe locul 11, cu un total de 207 puncte, urmând să evolueze în 2023, alături de Irlanda și Estonia în cea de a doua ligă valorică a atletismului european.
Marina Andreea Baboi va pleca spre Belgrad în cursul acestei săptămâni pentru a participa la Campionatul Balcanic de seniori, competiție premergătoare Campionatului european U23 ce va avea loc în perioada 8 – 11 iulie 2021.