Partida transmisă în direct la Digi Sport, în care Luceafărul Buzău a întâlnit FK Odorheiu Secuiesc, a încheiat prima rundă a turului suplimentar al Ligii I de Futsal. Meciul, care a avut loc în Sala Sporturilor de la Odorheiu Secuiesc, a oferit iubitorilor de futsal un adevărat spectacol. Deși la pauză gazdele conduceau cu 5 la 1, în repriza a doua buzoienii s-au mobilizat exemplar și au reușit să reducă diferența la doar un gol, scorul final al partidei fiind de 6 la 5 pentru FK Odorheiu Secuiesc.
”Echipa noastră a fost la un pas de a produce o mare surpriză! Cu un lot serios subțiat (din cauza plecării de la echipă a trei jucători), cu cel mai bun junior convocat la națională U19 a României, cu 2 jucători accidentați si unul suspendat, am reușit sa încropim o echipă! Cu toate ca în lot am avut 5 jucători cu vârste cuprinse între 18 și 22 ani și 2 debutanți, am reușit să facem un meci foarte bun, însă norocul nu fost de partea noastră, meciul încheindu-se cu scorul de 6 – 5 pentru gazde!” a declarat președintele Clubului Sportiv Luceafărul Buzău, Iulian Trăsnea, la încheierea partidei.
În urma victoriei obținută ieri pe teren propriu, FK Odorheiu Secuiesc urcă pe poziția a doua a clasamentului, cu un total de 27 de puncte, iar Luceafărul Buzău își păstrează poziția a cincea, cu un total de 9 puncte.
Etapa a doua a turului suplimentar al Ligii I de Futsal va avea loc pe pe 30 ianuarie și 1 februarie, partidele ce urmează să se dispute fiind următoarele: Autobergamo Deva – CS United Galați și CFF Clujana Cluj – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc (duminică, 30 ianuarie) și Luceafărul Buzău – CSF CFR 1933 Timișoara (marți, 1 februarie).