Oficiali Gloriei Buzău au fost amendați de FRF cu suma de 22.500 lei .Rapidiștii au primit o sancțiune mai mare decât a Gloriei Buzău. Gruparea din Giulești se vede nevoită să achite 37.500 de lei către Federația Română de Fotbal pentru incidentele provocate de suporterii ,,feroviari” la Buzău și totodată să achite formației din Crâng pagubele create de aceștia. Dan Tulpan, președintele Gloriei Buzău a declarat că amenda primită de buzoieni este una legitimă, conform cu regulamentele în vigoare, dar exagerată pentru bugetul clubului.
„Suma este foarte mare pentru noi, având în vedere situația financiară dificilă a clubului Gloria. Vorbind pe regulament nu avem ce să comentăm pentru că decizia este conformă cu acesta. Tind să cred că această decizie a fost luată de oameni capabil și de aceea spun că este îndreptățită. Personal, nu cred că trebuia să răspundă jignirilor și comportamentului huliganic al oaspeților pentru că lucrurile puteau să degenereze”, a declarant Tulpan.
Conducătorul buzoienilor a spus că la capătul partidei foarte mulți suporteri ai Gloriei s-au strâns în spatele băncii tehnice a giuleștenilor, exact unde este poziționată și cabina observatorului de joc care a considerat că integritatea oaspeților a fost pusă în pericol din cauza pietrelor de mari dimensiuni, a sticlelor cu apă aruncate din tribună și a gardului fragil care desparte suprafața de joc de standurile stadionului Municipal.
„Avem probele strânse de către arbitri. Pietre de mari dimensiuni și sticlele de apă care au fost aruncate înspre oaspeți. La tribuna I în spatele băncii tehnice a oaspeților putea să iasă un măcel. Lăsând la o parte ce s-a întâmplat în teren, dacă se rupea gardul ieșea măcel și lucrurile erau grave. Nu e corect să spunem că nu meritam această sancțiune”, a mai spus Tulpan.
În afară de cele două cluburi a fost amendată și firma de stewarzi angajată de clubul gazdă. Jandarmeria Buzău a emis una din cele mai mari sancțiuni din perioada recentă pe numele companiei care trebuia să asigure liniștea în tribunele stadionului buzoian. Ultimele inccidente grave care au avut loc pe arena din Crâng s-au petrecut pe 28 iulie 2007 când Gloria Buzău întâlnea în prima etapă din Liga I formația Dinamo București.