Cu doar o zi înainte de confruntarea cu Academica Argeş, fotbaliştii Gloriei Buzău şi-au primit o parte din restanţele pe care clubul le are către aceştia. Autorităţile locale au virat 100.000 de lei în conturile formaţiei din Crâng, sumă din care au fost acoperite o parte din datoriile către jucători, staff-ul tehnic şi terţe părţi.
Vestea bună a fost primită cu entuziasm de jucătorii buzoieni, joi, cu două zile înaintea meciului cu Academica Argeş, pentru ca vineri să îşi vadă banii pe card. Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău, a spus că acest lucru a contat foarte mult pentru jucătorii săi, mai ales că în Crâng a venit una dintre cele mai puternice formaţii din serie.
Restanţele clubului buzoian către proprii jucători ajunseseră la întârzieri de peste şase luni, pentru „veterani” şi aproximativ trei luni către fotbaliştii transferaţi în vară.
Gloria Buzău ocupă a şasea poziţie în ierarhia primei serii din liga secundă, iar etapa viitoare Dăniţă şi Compania se vor deplasa la Voluntari, acolo unde vor întâlni liderul campionatului.