Jucătorii formaţiei Metalul Buzău au încheiat prima parte a campionatului cu o victorie în faţa echipei Înfrăţirea Zoiţa. Fotbaliştii antrenaţi de Vali Stan s-au impus cu 4 la 0, pe teren propriu, în compania ocupantei locului patru. Metalul intră în vacanţa de iarnă pe treapta a doua a ierarhiei ligii a IV-a şi aşteaptă pasul greşit al liderului.
“Dubla” lui Păun, reuşita tânărului Cosmin Andrei şi golul marcat de Radu au făcut ca Metalul Buzău să încheie turul campionatului ligii a IV-a cu o victorie în faţa formaţiei Înfrăţirea Zoiţa, scor 4 la 0, pe stadionul “Cornel Negoescu”. În ciuda succesului, înregistrat la scor, căpitanul echipei, Patrick Benga, consideră că buzoienii puteau marca mai multe goluri, doar că portarul advers a prins o zi foarte bună.
Tehnicianul Vali Stan este mulţumit de jocul prestat de elevii săi, dar crede că echipa ar fi putut mai mult şi speră ca, în partea secundă a stagiunii, buzoienii să reducă din handicapul de cinci puncte faţă de liderul Petrolul Berca.
După victoria de astăzi, Metalul Buzău are 40 de puncte şi până la meciul de mâine al formaţiei din Berca este la doar două puncte de liderul primei ligi de fotbal din judeţ. “Petroliştii” vor juca mâine, de la 12.00, cu Victoria Boboc.