VIDEO EXCLUSIV. Vlădoiu şi Belodedici au venit la Buzău pentru a lua un puşti din Stâlpu la EURO.

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

petre-belodedici-petre-gioabaUn puşti buzoian va însoţi echipa naţională de fotbal la Campionatul European din Franţa. Marius are doar zece ani, provine dintr-o familie cu condiţii precare şi a fost ales din sute de copii din toată ţara. Micuţul, originar din comuna Stâlpu, se află printre cei trei câştigători ai programului “Transformă uliţa în stadion”, proiect implementat de către Federaţia Română de Fotbal. La zece ani controlează balonul mai bine ca mulţi dintre puştii mai mari alături de care joacă fotbal pe maidanele din comuna Stâlpu. Stelian Gioabă, primarul comunei, l-a văzut şi l-a adus la Buzău pentru prima selecţie în cadrul programului Federaţiei Române de Fotbal – “Transformă uliţa în stadion”.marius-stilpu

De la probele susţinute la Buzău, băiatul a ajuns în faza finală la Cluj, alături de câteva sute copii din toată ţara. Marius a fost rapid remarcat de antrenorii loturilor naţionale şi va face parte din grupul celor trei puşti care vor însoţi delegaţia României la Campionatul European de Fotbal din Franţa.

Micuţul buzoian a primit astăzi vestea cea mare, chiar de la doi dintre componenţii “Generaţiei de Aur”, Jean Vlădoiu şi Miodrag Belodedici.

În mod cert, experienţă din Franţa va fi una deosebită pentru puştiul care nu a depăşit graniţele judeţului.

Promovarea fotbalului juvenil din mediul rural reprezintă o prioritate pentru Asociaţia Judeţeană de Fotbal, care oferă echipamente gratuite tuturor membrilor afiliaţi şi acordă o atenţie sporită grupelor de copii.

Consiliul Judeţean a decis să-l sprijine pe micuţul care va reprezenta Buzăul în delegaţia “tricoloră”, acordându-i un ajutor de urgenţă pentru a acoperi diferite cheltuieli. Totodată, alături de primăria din localitate, CJ Buzău va contribui la refacerea casei în care locuieşte Marius, alături de familia sa şi alte 5 persoane.

Puştiul va asista la toate acţiunile echipei reprezentative şi va fi însoţit de ceilalţi doi câştigători ai proiectului organizat de FRF. România va disputa pe 5 iunie, la Paris, primul meci, împotriva Franţei – echipa gazdă.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.