ADIO, GLORIA BUZĂU! Clubul din Crâng nu se prezintă la baraj

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Gloria Buzău nu se va prezenta mâine la meciul de baraj pe care gruparea din Crâng trebuia să-l susţină la Satu Mare, în compania formaţiei Olimpia din localitate, în barajul pentru menţinerea în liga secundă. Pentru buzoieni aceasta este a doua neprezentare, iar gruparea prezidată de Dan Tulpan va fi retrogradată în ultima ligă de fotbal.

Veste cruntă pentru microbiştii buzoieni. Clubul de fotbal Gloria Buzău va fi retrogradat în ultimul eşalon al fotbalului românesc, după ce oficialii buzoieni sunt în imposibilitatea de a trimite echipa la Satu Mare, acolo unde jucătorii buzoieni trebuiau să întâlnească mâine echipa din localitate în meciul tur al “dublei” pentru menţinerea în liga secundă.

“Nu avem de ce să trimitem echipa acolo, să cheltuim încă 3-4 sute de milioane cu aceste două jocuri pentru a ajunge în Liga a III-a, cu un club care oricum este oropsit şi nedorit mai de nimeni din Buzău” – Ion Viorel, manager general Gloria Buzău.

Peste trei sferturi din lotul buzoienilor a fost suspendat, alături de tot corpul tehnic, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Federaţiei Române de Fotbal, în dosarul “meciurilor trucate”. Pe plan sportiv, Gloria Buzău a încheiat campionatul pe locul trei în ierarhia play-out-ului primei serii din liga secundă la fotbal, poziţie în urma căreia trebuia să dispute un baraj în dublă manşă pentru menţinerea în eşalonul 2, cu ocupanta aceluiaşi loc din seria a II-a. Turul este programat mâine, la Satu Mare, iar returul ar trebui să aibă loc sâmbăta viitoare în Crâng. La ultimul meci din campionat, Gloria Buzău s-a prezentat doar cu cinci seniori, restul jucătorilor provenind din propria pepinieră, iar pe banca tehnică a luat loc Stan Constantin, antrenorul juniorilor “A”, de la Centrul de Copii şi Juniori “Jean Luca”.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.