A fi sau a nu fi… în play-off

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

GLORIA-BZ-ACS-BERCENI

Fotbaliştii divizionarei secunde Gloria Buzău au mâine şansa de a face un pas important către accederea în play-off-ul ligii a doua, salt care ar aduce o sumă modică în bugetul grupării din Crâng în urma transmisiunilor tv care ar urma să aibă loc în această fază. Totodată, clubul din Bulevardul Mareşal Averescu ar putea bifa o performanţa extraordinară în condiţiile în care gruparea antrenată de Ion Viorel duce mari probleme financiare şi de efectiv. După victoria la limită, scor 2 la 1 înregistrată în “intermediara” de miercuri contra echipei Unirea Târlungeni, succes colaborat cu înfrângerea formaţiei Sport Club Bacău, scor 4 la 1 în deplasarea de la Berceni, a făcut ca Marcu şi Compania să reintre în cărţiile pentru Top 6. Mâine, în cadrul etapei a XXIII-a a primei serii din liga a II-a, Gloria Buzău se va deplasa la Bacău, acolo unde va întâlni formaţia Sport Club din localitate.

Banii, principala problemă în Crâng

Ion Viorel, tehnicianul formaţiei buzoiene a deplâns situaţia dificilă prin care trec jucătorii săi alături de staff-ul tehnic. “Vioară” a pus accent pe principala problemă a grupării din Crâng, şi anume lipsa lichidităţilor. Antrenorul buzoienilor a spus în cadrul conferinţei de presă care a urmat după sfârşitul meciului cu Unirea Târlungeni că jucătorii săi sunt neplătiţi de mai multe luni de zile, fapt care a dus la epuizarea tuturor metodelor de motivaţie a fotbaliştilor de la Gloria: “Sunt mândru după acest joc (n.r. 2 – 1 cu Unirea Târlungeni). Îmi felicit jucătorii pentru că au întâlnit o echipă bună, solidă, aşezată foarte bine în teren. Am câştigat acest joc deşi situaţia noastră financiară ştiţi foarte bine cât de dificilă este. Zilnic întâmpinăm această problemă care ne pune dificultăţi mari, mai ales de ordin psihic. Important este faptul că mai reuşim să trecem peste aceste greutăţi, însă nu suntem suficienţi de norocoşi pentru ca acest lucru să se întâmple în fiecare rundă”, a precizat “Vioară”.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentPas important spre play-off!
Articolul următorBuzoianul Gabriel Bădescu are al treilea salariu în staff-ul lui Burleanu!
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".