Buzoianul Alexandru Nicolau, fostul campion mondial la parașutism – juniori, și-a adjudecat prima etapă a Cupei Mondiale de Parașutism – disciplina precizia aterizării, competiție organizată sub egida Federației Aeronautice Internaționale și găzduită la Rijeka în Croaţia.
Potrivit sporttim.ro, Nicolau a reușit să acumuleze cel mai bun punctaj după trei runde de sărituri – 01 02 02, devansându-i pe Al Shmmari Abdulaziz (Qatar) – 00 03 03 și Hajek Bonifac (Cehia) 03 03 01. Aceasta a fost prima din cele șase etape mondiale. Pe lângă titlul de campion mondial la juniori pentru precizia aterizării, Alexandru este multiplu campion național la aceeași disciplină.
„Mă bucur că am reușit să câștig prima etapă a Cupei Mondiale. Este important debutul în fiecare an competițional. Din păcate vremea nu a ținut cu noi și condițiile de zbor au fost foarte dificile. Competiția s-a încheiat după numai trei salturi, cu toate că erau programate opt. Să sperăm căși următoarele etape îmi vor aduce rezultate de podium”, a afirmat Alexandru după încheierea primei etape mondiale.
Mentor i-a fost tatăl său
Alexandru Nicolau este născut în 1990, în Buzău. Pasiunea sa pentru zbor s-a născut în familie, ambii părinți fiind parașutiști, tatăl lui fiind și mentor în cariera sa de parașutist. Alex a crescut printre avioane, însoțindu-l pe tatăl său când acesta efectua salturi. Prima sa experiență apropiată de parașutism a fost la 4 ani, când a zburat cu parapanta în tandem, cu tatăl său, Ramiro Nicolau. La 11 ani, Alex avea deja parte de primul său zbor singur, cu parapanta. La 12 ani a avut deja parte de prima săritură cu parașuta, tot în tandem, alături de tatăl său.
„A fost cea mai intensă senzație pe care o trăisem vreodată. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie sentimentul trăit”, își amintește campionul. Peste patru ani, Alex a făcut primul salt singur cu parașuta, asistat de tatăl său, în metoda AFF (Accelerated Free Fall), un program de învățare foarte rapid, prin care elevul învață în numai 10 salturi cum să facă un salt cu parașuta în siguranță. Din 2007, Alex face parte din Lotul Național de Parașutism și la prima sa participare la Campionatul European de Parașutism din Croația a reușit să se claseze pe poziția a treia. Evoluția sa a fost una rapidă, în numai doi ani, reușind să efectueze peste 1.000 de salturi. În 2010, Alex a devenit campion mondial la juniori, în cadrul disciplinei precizia aterizării, iar de la începutul anului 2011 a devenit atlet Red Bull. În afară de parașutism și parapantă, Alex mai este pasionat de snowboarding, patinaj pe gheață, schi și fotografie și îi admiră pe Shaun White și Travis Pastrana.