Buzoianul Cristi Romanescu, pentru a doua oară în Board of Directors la ITTF

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

CRISTI-ROMANESCU

Fostul tenismen Cristi Romanescu, actualmente ­preşe­dintele Federaţiei Româ­ne de Tenis de Masă, a fost ales a doua oară consecutiv ca reprezentant al Europei în Board of Directors, organismul suprem de conducere în tenisul de masă, care este alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui continent, plus cei mai importanţi oameni de specialitate, cu palmares stufos în tenisul de masă. Alegerile au avut loc la Paris, oraş care a găzduit şi Campionatul Mondial de tenis de masă.

O realizare importantă pe plan profesional

Contactat telefonic pentru o declaraţie privitoare la realegerea sa în cel mai important organism de conducere internaţional al tenisului de masă, Romanescu a declarat: „Este o mare realizare pentru mine pe plan profesional. Board of Directors reprezintă galeria selectă, alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui continent, care tratează şi rezolvă cele mai importante probleme ale tenisului mondial. Sunt convins că realegerea mea în această funcţie vine ca urmare a faptului ca mi-am respectat toate sarcinile din primul mandat şi că mi-am făcut datoria”. Noul mandat al preşedintelui FRTM durează patru ani de zile, urmând a fi finalizat în anul 2017.

Buzoienii merg în Africa şi Asia

Aflat la Paris, cu ocazia unei serii de întâlniri organizate de Federaţia Internaţională de Tenis de Masă privitoare la problemele curente ale sportului cu mingea de celuloid, buzoianul a dezvăluit o parte dintre problemele tratate în cadrul congresului parizian: „Am avut stabilite o serie de şedinţe şi adunări privitoare la organizarea Campiona­telor Mondiale în următorii trei ani. Pot să vă spun că, până în momentul de faţă, am decis ca întrecerile mondiale din 2014, respectiv 2015, să aibă loc în Asia, mai precis în Japonia şi China. Totodată, am stabilit ca CM de juniori şi cadeţi să fie organizat la Rabat în Maroc”. De precizat faptul că buzoienii Ovidiu Ionescu şi Roxana Istrate au şanse mari să bifeze participarea la competiţiile enumerate anterior.

Ce reprezintă Board of Directors?

Board of Directors repre­zintă organismul suprem de conducere, analiză şi hotărâre în tenisul de masă mondial. Acest consiliu de conducere şi-a făcut simţită prezenţa odată cu extinderea sportului cu mingea de celuloid în toate colţurile lumii. Fiecare continent are câte un reprezentat care expune în cadrul consiliului director problemele cu care se confruntă regiunea pe care o reprezintă şi caută soluţii pentru remedierea acestora. Board of Directors este alcătuit din nouă persoane care reprezintă Comitetul Executiv, şase conducători ai forurilor continentale şi 32 de reprezentaţi ai ţărilor de pe fiecare continent.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.