Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Cristian Țopescu a murit astăzi, 15 mai 2018! Am apucat să vorbesc cu familia în această dimineață și nu erau deloc vești bune. Eu păstram o legătură foarte strânsă, lună de lună mă vedeam cu el pentru a culege editorialul din 100% Sport.
De altfel, Cristian Țopescu a scris lună de lună în revistele IlfovSport și 100% Sport, a prezentat la galele organizate de revista noastră, a premiat oameni și avea rugămintea lună de lună să vadă și revista. Suna înainte de fiecare număr pentru a-i citi editorialul, de două ori, cu glas tare, apoi spunea satisfăcut: “E foarte bine!”

 

 

 

Era un perfecționist, de fiecare dată se asigura ca textele sale să fie la virgulă, cum spune jurnalistul. Îmi spunea că e din ce în ce mai sănătos, că analizele sunt bune, că nu are motive să se teamă, deși ascundea o boală lungă. M-a sunat și de ziua mea să-mi spună la mulți ani, de fapt, din 2003, de când m-am angajat la ProSport, aveam o relație foarte apropiată. An de an îl sunam să-i zic la mulți ani, la fel și el, un an nu m-a uitat. Un exemplu, un om excepțional, care n-a făcut rău nimănui și cu care am colaborat excelent în ultimii 16 ani.

Vă dați seama, am vorbit cu el săptămâna trecută și-mi spunea că luna asta să nu-i mai punem editorialul în revistă, că nu se simte în stare, să-l scuzăm, dar că va reveni ulterior.

Cronicarul sportiv Cristian Topescu a fost recompensat, vineri 31 Martie 2017, pentru intreaga sa activitate, de catre primarul general al Capitalei, cu titlul de Cetatean de Onoare al municipiului Bucuresti. VLAD STAN/MEDIAFAX FOTO

Nici nu știu ce să mai spun, sunt foarte trist și abia îmi găsesc cuvintele. Când nimeni nu-l băga în seamă, tot eu îl sunam și la radio Sport Total FM, tot eu trăgeam lună de lună să apară în paginile revistei noastre, împreună cu colegii mei. Pentru că îl apreciez enorm, pentru că era o plăcere să stau cu el la telefon. E adevărat că-n ultima perioadă îmi povestea aceleași lucruri, dar pentru mine aveau o însemnătate incredibilă.

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe cel care ne-a îndrumat în meseria de jurnalist!

Mai jos aveți și editorialul lui Cristian Țopescu, ultimul scris pentru revista 100% Sport, trimis la data de 17 aprilie 2018.

Corupţia e şi în sport

Evenimentele din ultima perioadă au bulversat România, o Românie fără direcţie, o Românie care se zbate în continuare într-o succesiune de idei.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în sportul românesc, ba chiar mai rău, pentru că după Revoluţie lucrurile au mai mers, însă urmează Jocurile Olimpice de la Tokyo, de unde nu prea tragem speranţe la medalii.

Din păcate, după ’89, pentru majoritatea domeniilor s-au găsit soluţii cât de cât, însă sportul românesc a rămas înţepenit în vechile sale structuri. În aceşti peste 20 de ani, sportul românesc a regresat foarte mult.

S-au pierdut zeci de cluburi şi sute de asociaţii sportive fără a pune nimic în loc. La vârful piramidei nu mai ajung marile talente pentru că la baza acesteia au dispărut competiţiile şcolare şi cele universitare. Sportul este în mare parte finanţat cu bani mai puţin curaţi. A încăput pe mâna unor afacerişti dubioşi care ocolesc legea şi nu plătesc impozite la stat.

Au apărut probleme legate şi de banii publici care intră în sport, oamenii sunt anchetaţi, unora le este frică să mai finanţeze, dar tot pentru că nu au dar aceşti bani într-un mod corect. Sunt primării care nu au avut probleme, dar lupta politică îngreunează şi performanţa sportivă. Politicul nu are ce să caute în sport, doar să dea o mână de ajutor, să fie martor la dezvoltarea lui. Nu este prea târziu nici acum pentru a deschide un front împotriva corupţiei şi atunci cred că şi Statul va sprijini mai mult acest sport, care odată curăţat de mafie va avea o altă imagine!

Cine a fost Cristian Țopescu

Comentatorul sportiv Cristian George Ţopescu s-a născut la 26 martie 1937, în Bucureşti. Băiatul ofiţerului de cavalerie Felix Ţopescu, membru al echipei hipice a României, participantă la Olimpiada din Berlin din anul 1936, Cristian Ţopescu i-a călcat pe urme, absolvind Şcoala de Grăniceri de la Oradea. Este licenţiat al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport (1970). A făcut sport de performanţă la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti, între 1953-1964, unde a practicat hipismul. A cucerit titlurile de campion naţional în proba de sărituri peste obstacole în 1960 şi 1962.
După retragerea din activitatea competiţională a devenit, din 1967, reporter sportiv la Televiziunea Română, calitate în care a participat la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară şi patru ale Jocurilor Olimpice de iarnă.
A fost redactor-şef al Redacţiei Sport a TVR (1992-1997) şi director general adjunct al TVR (1997-1999). În lunga sa carieră de reporter şi comentator sportiv a avut peste 5.000 de transmisii în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene. A publicat peste 200 articole cu subiect sportiv în presa scrisă, precum şi volumele „Steaua, performanţă şi prestigiu” (1988), în colaborare cu Octavian Vintilă şi „Fair play” (2003). În 2002, a apărut pe piaţă biografia celui mai valoros comentator sportiv, intitulată „Cristian Ţopescu – Evenimente, succese, sancţiuni la microfonul TV” scrisă de Alexandru Răducanu.

Potrivit www.senat.ro, a ocupat funcţia de director al cotidianului Prosport, din 2002, până la finele lui 2006, fiind şi vicepreşedinte al Fundaţiei ProSport, ProFamilie, ProEducaţie. A fost reporter sportiv la Radio Europa FM, director de relaţii publice, imagine şi mass-media la Fotbal Club Steaua, comentator la canalul Eurosport, senior editor la Radio Sport Total şi senior editor la Adevărul şi a coordonat suplimentul Adevărul Sport. A fost editorialist în paginile revistelor noastre, IlfovSport și 100% Sport.

A candidat, din partea Partidului Naţional Liberal, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, în colegiul 7 Senat din sectorul 4 al Capitalei, obţinând un fotoliu de senator în legislatura 2008-2012. În această calitate a fost membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi în Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă.

A fost membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, membru al Comitetului Olimpic Român şi membru al Asociaţiei Presei Sportive, potrivit www.senat.ro.

A fost distins cu: Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2003), Ordinul Olimpic „Colanul de Aur” (1998 şi 2017), Diploma de Onoare CIO (1994), Trofeul Comitetului Olimpic Român pentru „Promovarea Olimpismului” (1997), Ordinul Meritul Sportiv. La 25 octombrie 2007, preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul prin care colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea).

Regele Mihai I i-a conferit, la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta din Bucureşti, Decoraţia regală „Nihil Sine Deo”, pentru merite deosebite aduse sportului românesc.

La 22 martie 2017, preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, iar o zi mai târziu, la 23 martie 2017, a primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti.

A fost căsătorit cu realizatoarea TV, Christel Ungar, membru titular în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, cu care a avut un fiu, Felix Sebastian. Cristian Ţopescu a mai avut doi copii din cele două căsătorii anterioare, Cristina (crainică şi realizatoare TV) şi Cristian.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.