„Fluieraş” buzoian, la curtea Regelui Arthur

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

arbitrii

Ştefan Văcean este un nume necunoscut microbiştilor buzoieni, dar realizările şi ambiţia sa îl recomandă pentru un viitor strălucit. După ce în ediţiile anterioare v-am prezentat poveştile arbitrilor buzoieni care evoluează în ţări precum Spania, Statele Unite ale Americii sau Slovacia, astăzi îi vom face portretul celui de-al doilea buzoian care arbitrează în Insulă. La doar 22 de ani, Ştefan se poate lăuda cu o carieră impresionantă în arbitraj, dar şi cu rezultate strălucite la nivel academic.

Puştiul buzoian şi-a început cariera de arbitru sub tutela Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău, unde a activat între 2006 şi 2010, iar apoi şi-a continuat-o în Anglia, unde momentan este arbitru de nivelul 5, nominalizat pentru promovare. Arbitrajul nu l-a împiedicat pe Ştefan să fie un elev strălucit, fiind absolvent al prestigiosului Colegiu Naţional B.P. Haşdeu, proaspăt absolvent al Universităţii de Politică şi Drept din Essex ­(Politics & Law University of Essex), iar din octombrie va urma cursurile de master în relaţii internaţionale în cadrul Universităţii din Amsterdam.

A arbitrat „piticii” granzilor

În urma prestaţiilor bune din cadrul campionatelor de fotbal din Insulă, Ştefan a fost selectat pentru a arbitra un turneu internaţional de copii şi juniori care s-a desfăşurat la Lisabona şi Estoril, competiţie organizată de o asociaţie sportivă din Essex. „Am fost invitat de către organizatorii acestui turneu, Tournements Abroad (turnee peste graniţă), în principal datorită prestaţiei mele din ultimul sezon din Anglia. A fost o surpriză pentru mine, şi totodată o mare onoare să reprezint asociaţia de fotbal din Essex, fiind singurul selectat de aici. Această organizaţie este singura din lume care organizează 6 sau 7 din cele mai mari turnee de juniori de pe mapamond, bineînţeles sub egida FIFA, coordonaţi şi ­suprave­gheaţi de către forumul suprem al fotbalului mondial”, ne-a declarat Văcean. Printre echipele participante s-au numărat cele de la Atletico Madrid, FC Sevilla, Betis Sevilla, Deportivo La Coruna, Villarreal (Spania), Paris Saint Germain, Olympique Marseille (Franţa), FC Porto, Sporting Lisabona (ambele din Portugalia), Bayer Leverkusen, Hamburg (ambele din Germania), Vasco da Gama (Brazilia), Zenit Sk. Petersburg (Rusia) şi Southampton (Anglia), dar şi o reprezentantă a României – FC Juniorul Bucureşti, care a participat cu o echipă la toate cele şase categorii de vârstă.

Următoarea ţintă: Gothia Cup, turneu de elită din Suedia

Ştefan Văcean a fost selecţionat printre cei mai buni 30 de arbitri din toţi cei 120 care au oficiat turneul din Portugalia. În urma acestui clasament, buzoianul va fluiera la Gothia Cup – un turneu de elită de la Gothenbug din Suedia, acolo unde vor fi prezente grupele de copii şi juniori de la cele mai bune cluburi din Europa. „La sfârşitul competiţiei din Portugalia, în cadrul unei festivităţi de premiere, am fost invitat să oficiez Gothia Cup, care are loc în Gothenburg, acolo organizându-se un turneu de elită atât din punct de vedere al echipelor participante, cât şi al arbitrilor. Doar 30 din cei 120 de arbitri ce au oficiat în Portugalia au fost invitaţi în Suedia. La Gothenburg vor participa echipe din 70 de ţări”, a adăugat Ştefan.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentArbitri buzoieni, în premieră la Fragaria Cup
Articolul următorCreţu şi Ioniţă, adversarii Gloriei
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".