„Garcon“ de București, un fel de MM din Giulești

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.
foto-site
Lucian Ionescu (ultimul din dreapta), alături de jurnalistul Andrei Piţigoi şi antrenorul Ion Viorel în cantonamentul formaţiei CS Otopeni din Turcia în 2013.

Giuleștenii au continuat seria atacurilor mizere, jignitoare la adresa buzoienilor. Lucian Ionescu, directorul de imagine al clubului Rapid a postat pe site-ul oficial al grupării din Giulești următorul comunicat: „Suntem pedepsiți stupid pentru așa zise incidente provocate de suporterii noștri la Buzău. Chiar și logica unei pedepse abuzive presupunea să jucăm acasă, fără spectatori, nicidecum pe o altă arenă, dar cu public. Ne întrebăm și care a fost modalitatea în care calculele FRF-ului au dus la o amendă cifrată fix la 37.000 ron? Suntem curioși și de măsurile luate împotriva clubului gazdă, după ce cetele de paysans au aruncat cu pietre și sticle către banca de rezerve și către jucătorii Rapidului, toate acestea fiind specificate în raportul arbitrului. Cei care conducem destinele Rapidului am fost cuminți, mult prea cuminți, motiv pentru care conducătorii unui fotbal românesc vai de capul lui ne-au transformat într-un cobai pe care se experimentează permanent pedepse și amenzi!”.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentGloria amendată cu 22.500 de lei după inccidentele de la meciul cu Rapid
Articolul următorFan Club Gloria Buzău
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".