Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

În al doilea sezon al EHF European League vor lua startul 39 de echipe care țintesc spre finala ce va avea loc la jumătatea lunii mai a anului viitor, spre deosebire de primul sezon al EHF European League, în care au luat startul doar 34 de echipe.

Conform listei publicată de Federația Europeană de Handbal, din cele 39 de echipe aliniate la startul competiției, 4 vor reprezenta România: Minaur Baia Mare, SCM Rm. Vâlcea, Gloria Buzău și Măgura Cisnădie. Minaur Baia Mare se este una dintre cele patru echipe calificate direct în faza grupelor, alături de Mosonmagyarovari (Ungaria), Viborg (Danemarca) și Lada Togliatti (Rusia). Echipa clasată pe locul al cincilea în Liga Națională care tocmai s-a încheiat, Măgura Cisnădie, va intra în competiție direct în turul al doilea preliminar, iar celelalte două – Gloria Buzău și SCM Rm. Vâlcea vor evolua în turul 3 preliminar, unde doar handbalistele de la Râmnicu Vâlcea vor fi cap de serie la tragerea la sorți.

În prima grupă nu se vor juca meciuri de calificare, iar tragerile la sorți pentru grupele 2 și 3, care vor fi transmise live pe Youtube și Facebook, vor avea loc pe data de 20 iulie la sediul EHF din Viena. Semifinalele competiției vor avea loc în ultimul weekend din luna martie și primul weekend din luna aprilie anul viitor, iar finalele se vor disputa pe 14 și 15 mai 2022.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.