HANDBAL | SCM Gloria Buzău, victorie după victorie în Divizia A

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

SCM Gloria Buzău a înregistrat a treia victorie consecutivă din tot atâtea posibile în Divizia A, al doilea eşalon al handbalului feminin românesc. Jucătoarele antrenate de Romeo Ilie s-au impus cu 37 la 30 în faţa bucureştencelor de la CSM 2, într-o partidă găzduită de Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Buzoiencele s-au impus fără a călca pedala de acceleraţie în faţa formaţiei secunde a Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, grupare în cadrul căreia se regăsesc cele mai bune junioare din România, dar şi jucătoare care „prind” rar lotul primei echipe. SCM Gloria Buzău s-a aflat în avantaj încă de la pauză, scor 19-13 şi s-a impus la final cu 37-30.

Sursă foto: Adi Soare
Sursă foto: Adi Soare

Etapa viitoare va avea loc peste două săptămâni. Mai precis, pe 7 octombrie, când trupa antrenată de Romeo Ilie se va deplasa la Bucureşti pentru jocul cu echipa Ştiinţa din localitate, principala contracandidată la accederea în Liga Florilor. Buzoiencele ocupă locul doi în ierarhia eşalonului secund, cu 9 puncte, fiind despărţite de liderul HCF Piatra Neamţ doar de golaveraj.

SCM Buzău: Laura Bujoiu, Ana Maria Micu, Denisa Matei, Alina Lupu, Nicoleta Vlad (4 goluri), Cristiana Ciuplea (7 goluri), Alexandra Vrabie (3 goluri), Alina Horjea (8 goluri), Anca Ionescu (11 goluri), Alina Dragu (4 goluri), Mădălina Mureş, Gabriela Drugău, Elena Casian şi Roxana Tabarcea. Antrenor: Romeo Ilie

Iată rezultatele complete ale etapei a III-a, din Seria I, a Diviziei A:
CSU Tîrgovişte – Neptun Constanţa: 12-45
SCM Buzău – CSM 2 Bucureşti: 37-30
Ştiinţa Bacău – CSS Tulcea: 21-23
Şcoala 181 Bucureşti – HCF Piatra Neamţ: 14-27
Spartac Bucureşti – CNOT Iaşi: 21-19
Steaua Bucureşti – Activ Plopeni: 38-29
Dinamo Bucureşti – Danubius Călăraşi: 22-19
Ştiinţa Bucureşti a stat.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.