Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Romeo Ilie, tehnicianul echipei de handbal a SCM Gloria Buzău a recunoscut în cadrul conferinței de presă organizată ieri la sediul clubului din Crâng că mai multe dintre jucătoarele actuale ale formației din Buzău au parafat noi înțelegeri din vară cu alte echipe din Liga Florilor.

„Sunt jucătoare în lot care au semnat deja cu alte echipe, dar acest lucru nu ne afectează pentru că sunt sportive profesioniste. Ilyna a semnat cu Gloria Bistrița, cele două extreme Predoiu vor pleca, Nan la fel, acestea sunt certitudini la ora asta. Alături de acestea vor mai pleca câteva.” – Romeo Ilie, antrenor handbal SCM Gloria Buzău

Antrenorul buzoiencelor a vorbit și despre meciurile pe care SCMGB le mai are de disputat în actuala stagiune regulată a Ligii Florilor. Buzoiencele mai au de disputat șase partide, iar Ilie speră să obțină 9 puncte pentru a se menține în prima ligă fără participarea la baraj.

„Avem nevoie de 9 puncte pentru a evita barajul de retrogradare, ținând cont de faptul că avem avantajul rezultatelor directe” – Romeo Ilie, antrenor handbal SCM Gloria Buzău

SCM Gloria Buzău va juca pe 6 aprilie, în deplasare cu SCM Craiova, echipă pe care au învins-o în tur, cu 27 la 17. Pentru buzoience, următorul meci la Buzău va avea loc pe 14 aprilie, când în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” va avea loc confruntarea cu Minaur Baia Mare. Până la finalul stagiunii regulate, SCMGB va mai juca acasă cu CSM București și Dunărea Brăila, iar în deplasare va întâlni HC Zalău și CSM Galați.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.