FC Buzău a pierdut al doilea meci consecutiv disputat în deplasare, după înfrângere cu Miercurea Ciuc, scor 3 la 2. De data aceasta, jucătorii buzoieni au fost învinşi în Copou, de Poli Iaşi, cu 1 la 0, în urma unui autogol al croatului Trebotic (min. 56). După şase runde, fotbalişti buzoieni se află în afara poziţiilor care duc în play-off-ul ligii secunde.
”Zece puncte este un bilanț sub așteptările mele, mă așteptam ca la întrerupere să avem o medie de două puncte pe meci, pentru că asta ar fi clar o medie de intrare în play-off și chiar de promovare. Deocamdată suntem sub medie. Peste tot am jucat destul de bine, dar am pierdut două jocuri și e frustrant. Ca să prinzi play-off-ul trebuie să ai maximum patru înfrângeri. Și dacă ai cinci, trebuie să ai multe victorii ca să prinzi play-off-ul. Din trei deplasări grele, cum le consideram până în etapa a 7-a, speram să facem o victorie și un egal măcar, dar am pierdut două. În calculele mele suntem la minus un punct”, a spus Cristian Pustai, antrenorul grupării din Crâng, fost profesor de matematică.
Gloria Buzău are 10 puncte după şase etape, este pe locul opt și mai poate coborî un loc până la finalul rundei. Următorul meci al echipei are loc miercuri, de la ora 16:30, în deplasare la CS Blejoi, în turul al III-lea al Cupei României. În campionat, în etapa a VII-a, formaţia buzoiană joacă marți, 20 septembrie, de la ora 21:00, pe teren propriu, cu Dinamo Bucureşti.
Sursă foto: Poli Iaşi