Aflată pe locul 16, ultimul în Superligă, Gloria Buzău face ultimele mutări pe piața transferurilor până pe 8 septembrie, deadline-ul perioadei de mercato. După un început ezitant de sezon, echipa din Buzău se află într-o situație delicată, dar cu dorința de a schimba lucrurile. Surse din cadrul clubului anunță că Mike Cestor, un fundaș central consacrat, este aproape de a se alătura lotului.
Mike Cestor, născut la 30 aprilie 1992 în Paris, este un fundaș central cu o carieră internațională impresionantă, reprezentând Republica Democrată Congo la nivel de tineret. Cu o înălțime de 1,83 metri și fiind un jucător versatil, el poate evolua atât ca fundaș central, cât și ca fundaș stânga.
Cestor și-a început cariera la echipe de tineret precum AC Pisa și Leyton Orient. A avut un parcurs diversificat în mai multe campionate europene, inclusiv National League din Anglia, SuperLiga din România și Ekstraklasa din Polonia. Printre echipele la care a evoluat se numără Woking (88 de meciuri în National League), CFR Cluj (unde a jucat 62 de meciuri și a câștigat 3 titluri) și Radomiak.
De-a lungul carierei, a acumulat peste 280 de meciuri oficiale, marcând 14 goluri. A avut performanțe notabile în competiții europene, inclusiv în preliminariile UEFA Champions League și UEFA Europa League, adăugându-și la palmares 7 apariții în Champions League și 4 în Europa League. După despărțirea de Radomiak în vara anului 2024, Mike Cestor este liber de contract, și are o valoare de piață estimată la 100.000 de euro. Profilul complet al jucătorului este disponibil aici. Sursă foto as.ro.