Pas important spre play-off!

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

gloria-tarlungeni

Gloria Buzău a învins astăzi, pe teren propriu formaţia Unirea Târlungeni în cadrul etapei a XXII-a din prima serie a ligii secunde la fotbal. Fotbaliştii antrenaţi de Ion Viorel “au luat” faţa braşovenilor şi sunt pe primul loc în clasamentul pentru play-out. Succesul grupării din Crâng, alături de înfrângerea formaţiei Sport Club Bacău în deplasare la ACS Berceni a făcut ca trupa antrenată de Ion Viorel să fie la doar două puncte de ocupanta locului şase, ultima poziţie care permite accesul în Top 6.

Victorie prin cezariană

Buzoienii au început foarte bine jocul din Crâng, iar în minutul 20 Burlacu avea să modifice pentru prima dată scorul tabelei, după ce a înscris super cu un lob de la aproximativ 20 de metri. Reuşita fostului internaţional de tineret a făcut ca moralul buzoienilor să se fortifice încă din startul partidei. Conştienţi de importanţa partidei, oaspeţii nu rămân dator şi îşi trec în cont două ocazii semnate de Elek, la cea de-a doua mingea izbindu-se de transversală. Formaţia din Buzău reuşeşte să conserve avantajul minim şi intră la cabine după primele 45 de minute sub adăpostul unui gol. În minutul 50 oaspeţii obţin o lovitură de pedeapsă în urma unui henţ comis de un apărător buzoian. Elek transformă lovitura de la punctul cu var şi restabileşte egalitatea pe arena din Crâng. Încrezători în forţele proprii şi cu gândul doar la victoria care îi menţinea în cursa pentru play-off, elevii lui Ion Viorel au început să calce pedala de acceleraţie. Pantelie obţine al treilea penalty al sezonului şi fundaşul Bogdan Dumitru înscrie golul doi al gazdelor. Până la finalul jocului, trupa din Crâng şi-a mai creat o sumedenie de ocazii, de menţionat două dintre acestea în postura de unu la unu cu portarul advers, şanse ratate însă de fotbaliştii lui “Vioară”. Ultimele minute ale confruntării din Crâng au scos în evidenţă principala problemă a buzoienilor şi anume lipsa eficienţe pe faza ofensivă.

“Aveam nevoie de această victorie, pe care o consider normală şi moralizatoare”

La sfârşitul partidei din Crâng, Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău a declarat că victoria cu Unirea Târlungeni este foarte importantă, la fel ca orice joc disputat până în prezent, precum şi cele care urmează. Parcursul buzoienilor din 2014 nu este unul de speriat, dar cele patru puncte obţinute în ultimele jocuri îi menţine pe Marcu şi Compania în cursa pentru plau-out şi fac ca Gloria Buzău să ocupe primul loc în eventualitatea în care ar ajunge să se lupte pentru salvarea de la retrogradare. “Vioară” a spus că jocul de ieri a fost unul greu, dar foarte importante, în care cele trei puncte erau capitale. Antrenorul formaţiei din Crâng s-a declarat mulţumit de rezultatul final care le-a adus jucătorilor săi înce trei puncte în ierarhia din L2, seria I. Etapa viitoare Gloria Buzău se va deplasa la Bacău, acolo unde va întâlni formaţia Sport Club din localitate.

  LIGA A II-A, SERIA I, ETAPA A XXII-A

gloria-bz

  REZUMAT VIDEO PE BUZĂULSPORTIV.RO

tarlungeni

GLORIA BUZĂU

Stoicescu

Agache

Dăniţă galben

Scarlat galben

B. Dumitru gol (min. 63 pen.)

Marcu

Mihăescu

G. Ion

Puşcaşu galben

Burlacu gol (min. 20)

Pantelie

Au mai jucat:

N. Creţu galben

Paul Abba

Marius Voicu

Antrenor: Viorel Ion

UNIREA TĂRLUNGENI

Dărăbanţ

Dobrea

Şerban

Tatarciuc

Iaru

Neculai

Brujan

Pastor

M. Pop

L. Nicolae

Elek gol (min. 50 pen.)

Au mai jucat:

S. Marin

Bogdan Liţă

Antrenor: Laszlo Balint

 STADION

Stadion: Gloria – Buzău

Spectatori: 1.500

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentLipsa de valoare şi bugetul infim, principalele probleme ale Gloriei Buzău
Articolul următorA fi sau a nu fi… în play-off
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".