Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Duminică, 13 ianuarie 2019, handbalistele de la Sport Club Municipal Gloria Buzău vor întâlni pe teren propriu formația Club Sportiv Municipal Galați, într-un meci contând pentru etapa a XII-a din Liga Florilor la handbal feminin. Partida se va disputa în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, începând cu ora 17:30.

După meciul extraordinar reușit de echipa noastră la CSM București, partidă care a fost la un pas de a produce cea mai mare surpriză înregistrată în handbalul românesc în ultimii ani, echipa antrenată de Dumitru Muși și Romeo Ilie primește la Buzău echipa din Galați, formație aflată într-o mare nevoie de puncte în încercarea ei de a evita retrogradarea, mai ales după înfrângerea severă suferită pe teren propriu etapa trecută.

Echipa buzoiană mizează mai mult ca niciodată pe sprijinul suporterilor pentru a trece peste dezamăgirea rezultatului de la București și pentru a demonstra că valoarea incontestabilă a lotului poate aduce victorii și un loc bun în clasament, printr-un joc spectaculos și eficient.

Biletele costă 10 lei și vor fi puse în vânzare la casa de bilete a Sălii Sporturilor „Romeo Iamandi” astfel:
vineri și sâmbătă între orele 10.00 și 18.00;
duminică, între orele 10.00 și 17.30.
*Pensionarii, elevii şi studenţii vor beneficia de bilete gratuite în baza documentelor specifice (cupon de pensie, carnet de elev sau carnet de student) în limita locurilor disponibile.

Vă invităm să luați parte la un meci spectaculos! Să susținem împreună echipa noastră de suflet! Fiecare suporter în plus contează! Hai Buzău, Buzău!

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.