Progresul Spartac Bucureşti şi Gloria Buzău s-au întâlnit în primul meci oficial din 2024, partidă disputată pe terenul sintetic din cadrul Complexului Naţional de la Buftea, în runda cu numărul 16 a ligii secunde. Buzoienii s-au impus fără să calce pedala de acceleraţie, cu 5 la 1 în faţa unei formaţii alcătuită majoritar din jucători foarte tineri, dar care au arătat dorinţă de joc şi determinare, concretizate şi pe tabela de marcaj graţie golului de onoare venit în minutul 82 printr-o lovitură de cap din plonjon care i-a aparţinut lui Nicolas Tong. Pentru Gloria, au marcat Valentin Dumitrache, în minutul 20; Ovidiu Perianu, în minutul 25; Cristian Dumitru, în minutul 45; Mihnea Rădulescu, în minutul 64 şi Chică-Roşă în minutul 80, de la punctul cu var.
Buzoienii s-au instalat în jumătatea adversă de teren încă din primele minute, într-un joc dominat clar de elevii lui Prepeliţă, cu obiectiv declarat de promovare directă în Superligă şi lanterna roşie a clasamentului, o formaţie care în 15 meciuri nu a adunat două puncte. Pe fondul superiorităţii valorice şi a dominării teritoriale, în faţa tribunei plinei a micuţei arene din Buftea, buzoienii au oferit o reprezentaţie pe măsura aşteptărilor, într-un joc plăcut ochiului, presărat cu şase goluri.
În ciuda jocului deschis, lipsa de experienţă a jucătorilor pregătiţi de Andrei Eremia s-a văzut din prima jumătate de oră a confruntării. Dumitrache a deschis scorul în minutul 20 după o serie de greşeli în defensiva gazdelor. Perianu „l-a servit” foarte bine pe Dumitrache, care a îndeplinit o simplă formalitate din şapte metri, cu poarta goală în faţă. Cinci minute mai târziu, Soare, portarul gazdelor schimbă pase cu Radu, mingea este „ciupită” de Şteau care aşteaptă foarte bine ieşirea portarului advers şi îi trimite lui Ovidiu Perianu care înscrie din 8 metri, cu poarta abandonată.
Fază desprinsă din manualul de fotbal, capitolul „contra-atac” încheiată cu golul trei al Gloriei Buzău. Şteau, plecat din propria suprafaţă, este găsit foarte bine de un balon expediat de Haymamba, pasează scurt în centru pentru Dumitrache, care dă mai departe la firul ierbii (sintetice!) pentru Cristian Dumitru, care, din colţu` careului de 16 metri trimite balonu` superb, din prima, în locul de tihnă a paianjănului.
Mihnea Rădulescu, unul dintre favoriţii autorului înscrie pentru 4 la 0 după o pătrundere nimicitoare, încheiată cu un şut plasat în diagonală, la colţul lung. Chică-Roşă (min. 80) a executat cu sânge rece o lovitură de la 11 metri, marcând al cincilea gol al grupării din Crâng, după un fault asupra lui Matei Tănasă comis copilăreşte de unul dintre apărătorii gazdelor.
Vineri, 1 martie, începând cu ora 17:00, Gloria Buzău va întâłni în Crâng, Corvinul Hunedoara, ocupanta locului doi în ierarhia ligii secunde, formaţie care s-a impus cu 3 la 0 în prima etapă din 2024 în compania celor de la CSM Slatina. Oaspeţii buzoienilor au acumulat 34 de puncte, cu unul mai puţin decât liderul CSC 1599 Şelimbăr.