VIDEO. Coşconea pleacă de la AJF! Vezi cine îi urmează!

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

CHISLING-COSCONEA

Anunț surprinzător al preşedintelui Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău. Pompiliu Coşconea este tentat să renunţe la funcţia pe care o deţine, înainte de expirarea mandatului. Coşconea vrea să îşi încheie activitatea din vârful forului buzoian la mijlocul anului viitor.

Şef de mai bine de două decenii peste fotbalul buzoian, Pompiliu Coşconea, preşedintele AJF, susține că intenționează să renunțe la fotoliul său. Problemele de sănătate şi vârsta înaintată sunt principalele motive invocate de acesta. Coşconea vrea un înlocuitor tânăr, cu perspective şi pasiune pentru sportul „rege”, care să fie pe placul tuturor membrilor afiliaţi. Actualul şef al AJF nu a dat niciun nume încă, însă ca vârstă, singurul care ar corespunde în momentul de faţă este vicepreşedintele Adrian Petre.

Pompiliu Coşconea are 65 de ani şi este preşedintele Asociaţiei Judeţene încă de la fondarea acesteia, din 1990. La ultimele alegeri, a fost unicul candidat, fiind reales de membrii afiliaţi într-un procentaj covârşitor.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.